Sucevenii care sunt implicați în diferite procese vor avea ocazia să se informeze mult mai ușor, după ce fiecare instanță din județ a primit unul sau două toach-screen-uri.
Dacă la Palatul de Justiție din Suceava există șase astfel de info chioșcuri, câte două pentru fiecare instanță, Judecătorie, Tribunal și Curtea de Apel, pentru celelalte instanțe din județ a fost repartizat un singur aparat.
„Toate cele șase info chioșcuri din Palatul de Justiție sunt amplasate la parter, în corespondență cu fiecare instanță. Din punctul nostru de vedere sunt un pas important în sprijinul justițiabililor”, a precizat Doru Bunduc, președintele Tribunalului Suceava.
De la aceste info chioșcuri se vor putea accesa informații despre dosarele aflate pe rolul instanței respective, respectiv termene și soluțiile pe scurt.
În comparație cu portalul de internet, avantajul noului sistem de informare constă în faptul că datele sunt introduse în timp real și pot fi vizualizate cu 12-24 de ore mai devreme decât de pe internet.
Info chioșcurile au fost achiziționate printr-un program derulat de Ministerul Justiției, iar un aparat a costat, în medie, aproximativ 5.000 de euro.
Informatizare
Info chioșcuri pe holurile Palatului de Justiție





