Dramă

Infecție cu HIV/SIDA, depistată la o gravidă în vârstă de 25 de ani



O suceveancă în vârstă de 25 de ani, aflată în primul trimestru de sarcină, a fost depistată cu virusul HIV, responsabil de apariția maladiei SIDA. Tânăra a aflat că este seropozitivă în această lună, în urma unui control de rutină, iar acum are două variante: renunță la sarcină sau urmează un tratament cu antiretrovirale și naște prin cezariană.
Specialiștii Direcției de Sănătate Publică (DSP) Suceava spun că în cazul în care se va hotărî să păstreze copilul, suceveanca are toate șansele să aducă pe lume un bebeluș sănătos. Și asta deoarece cu ajutorul terapiei gravidele seropozitive pot duce la termen o sarcină, iar riscul de transmitere a virusului de la mamă la făt este aproape inexistent. În aceste cazuri, tratamentul este gratuit, fiind asigurat de stat prin intermediul programului național de HIV/SIDA. Pe toată perioada sarcinii, gravidele seropozitive sunt supravegheate îndeaproape de medici. Fără terapia antiretrovirală, virusul se poate transmite prin trei moduri: în timpul sarcinii, în timpul travaliului sau după naștere, prin intermediul laptelui matern, mai spun specialiștii DSP.
14 persoane din județ, depistate în acest an cu HIV/SIDA
Potrivit datelor contabilizate de Direcția de Sănătate Publică Suceava, 14 persoane din județ au fost depistate în acest an cu HIV/SIDA. Pacienții sunt zece bărbați și patru femei cu vârste cuprinse între 25 și 60 de ani. Șase dintre bolnavii nou diagnosticați sunt din Suceava, cinci din Fălticeni, iar doi locuiesc temporar în alte județe. Toți pacienții care în acest an au fost diagnosticați cu HIV/SIDA s-au infectat pe cale sexuală. Cei mai mulți dintre ei au contractat virusul în timp ce se aflau în străinătate la lucru și au avut relații pasagere, neprotejate. Ultimele persoane seropozitive au fost luate în evidență în lunile octombrie (gravida de 25 de ani) și septembrie, când diagnosticul de HIV/SIDA a fost pus la un bărbat de 35 de ani, din Suceava, și la o femeie de 46 de ani, din Suceava.
În total, în județ sunt luate în evidență 190 de persoane seropozitive, dintre care 162 urmează un tratament cu antiretrovirale. În 2013, pentru terapia acestor bolnavi, statul a alocat 2,971 de milioane de lei. Finanțarea a fost suficientă, însă medicația nu a fost asigurată în permanență, din cauza companiilor farmaceutice care nu au onorat la timp comenzile de medicamente ale spitalelor. Potrivit informațiilor transmise de DSP Suceava, sincopele în aprovizionare au fost de scurtă durată. Lunar, statul cheltuiește cu tratamentul pacienților cu HIV/SIDA peste 500.000 de lei.



Recomandări

Vaccinarea gratuită anti-HPV a fost extinsă până la 26 de ani. Aproape 900 de băieți și fete din Suceava s-au vaccinat în acest an

Purtătoarea de cuvânt a Direcției de Sănătate Publică Suceava, Cristina Agavriloaei
Purtătoarea de cuvânt a Direcției de Sănătate Publică Suceava, Cristina Agavriloaei

Pandemia de Covid-19 a înghețat depistarea cazurilor noi de hepatită – doar un caz nou înregistrat în 2021 și nici unul în 2020

Pandemia de Covid-19 a înghețat depistarea cazurilor noi de hepatită - doar un caz nou înregistrat în 2021 și nici unul în 2020 Foto formaremedicala.ro
Pandemia de Covid-19 a înghețat depistarea cazurilor noi de hepatită - doar un caz nou înregistrat în 2021 și nici unul în 2020 Foto formaremedicala.ro