La Casa de Cultură din Gura Humorului a avut loc vineri, în ziua de Înainteprăznuirea Nașterii Domnului, vernisajul unei expoziții de pictură realizată de artistul plastic Radu Bercea.
60 de lucrări în ulei, executate într-un timp record
După un an încărcat cu evenimente expoziționale personale și colective, organizate în țară și în străinătate, humoreanul Radu Bercea trage linia de bilanț la final de an acasă, la Gura Humorului, prezentând publicului 60 de lucrări în ulei, executate într-un timp record.
Este vorba de numai 14 zile, așa cum a subliniat la vernisaj prof. Constantin Logigan, directorul Casei de Cultură humorene, interval în care Radu Bercea (care în noul an, în care pășim peste câteva zile, va trece pragul vârstei de 75 de ani) a realizat această „expoziție de lumină și culoare” alcătuită din 60 de tablouri, în care albul anotimpului hibernal din peisajul bucovinean stă față în față cu cromatica generoasă a florilor.
O expoziție inedită în care iarna nu este privită prin florile albe de gheață de pe ferestrele caselor, ci vibrează poetic cu culorile vegetale hrănite solar.
„Un colorist de excepție, cum de excepție este și sufletul său”
De fapt, așa cum a spus prof. Constantin Logigan, Radu Bercea, care a expus de la Rio Negro (Brazilia) până la Ostrița (Ucraina), și-a făcut numele cunoscut pe un vast „teritoriu în care soarele nu asfințește niciodată”, așa că dacă iarna s-a instalat într-un loc, într-altul, în care Radu Bercea a poposit în periplul său, vara se manifestă din plin.
O expoziție realizată de un bărbat care respiră, așa cum a remarcat la rândul său directorul bibliotecii humorene, prof. Armanda Manuela Andrieș, „foarte multă feminitate”, delicatețea și armonia cromatică a florilor generând această impresie.
Apreciat de poetul Mihai Sultana Vicol ca fiind „patriarhul picturii bucovinene”, ale cărui lucrări „sunt însemnate cu o parte din sufletul său”, Radu Bercea este, așa cum a spus „jupânul” Roman Istrati, „un colorist de excepție, cum de excepție este și sufletul său”, care oferă exemplul viu al unui om care „se poate izbăvi prin artă”.
Artistul a oferit o parte din lucrările sale pentru valorificare în scop caritabil
Un om căruia primarul orașului Gura Humorului, Marius Ursaciuc, i-a apreciat omenia, spunând că și-ar dori să aibă măcar jumătate din prietenii pe care-i are Radu Bercea. Omenie care se circumscrie și evenimentului de față, întrucât artistul a oferit o parte din lucrările sale pentru valorificare în scop caritabil, pentru întrajutorarea unei familii sărace.
Prezent la vernisaj, vicepreședintele Consiliului Județean Suceava, Ilie Niță, i-a înmânat lui Radu Bercea (dar și prietenului său, pictorul Ioan Bodnar) scrisoarea de mulțumire (nominalizată) pe care Ex. Sa dl Bogdan Mazuru, ambasadorul României în Republica Franceză, a adresat-o câtorva artiști suceveni care au contribuit la „prezentarea diversității și bogăției culturale a României” la Sărbătoarea Zilei Naționale celebrată la Ambasada României de la Paris.
Înfășurat în iarnă, cu privirea spre flori, Radu Bercea a creat la Gura Humorului un spectacol vizual înmărmuritor.