Iată analiza mea în ceea ce privește șansele României în grupa de la Mondiale… Glumesc, desigur. Să mai trăim noi până atunci, vorba aia. Dar kitschul reușit de Infantino merită toată atenția din lume. Grotescul a fost la el acasă, adică în America Great Again a lui Trump. Cum adică să inventezi tu, care dai cu piciorul în minge, un ”Nobel” pentru pace din hârtie creponată, ca să zic așa, pentru a-l înmâna celui frustrat că nu a primit originalul?! Zici că Mamița repetentului Goe i-a făcut premiu cu coroniță acasă, ca să nu mai sufere puiu’! Ireal, dar pe de altă parte nu-i exclus ca unsul nostru pe partea de fotbal, inclusiv cu toate alifiile, Infantino, să-l fi citit bine pe premiant și să-i fi găsit recompensa justă, fără teama de ridicol. Asta e lumea în care actualmente ne bălăcim, și măcar să rămână la comedie, să nu dea în dramă.
A fost ceea ce ține momentan loc de ”derby de România”, FCSB – Dinamo. Văd că multă lume s-a lăsat influențată de scorul de 0-0, considerând meciul ca fiind unul slab. Corect, din punctul ăsta de vedere, dar nu e singurul indicator. În anii din urmă, austera Dinamo reușea rezultate bune doar conjunctural, pe entuziasm și mobilizare, dar de data asta chiar s-a situat la nivelul adversarei pe valoare, deși diferența dintre cotele jucătorilor este în continuare considerabilă. O fi crescut Dinamo ca joc, nimic de zis, a făcut și niște transferuri inspirate de ”refuzați”, vezi Cârjan și Musi, dar în același timp FCSB aproape că s-a prăbușit. Becali continuă să dea cu târnăcopul la baza echipei, el a făcut-o, el o omoară. Nu cred că va păți rușinea play-out-ului, mai ales în calitate de campioană en-titre, dar înjumătățirea punctelor riscă să devină frecție la picior de lemn în perspectiva titlului. Mai ales dacă nu va câștiga nici cu Rapid. Ar trage cortina și peste anul 2024, dar și peste restul sezonului.
PS Unul dintre ”zerourile” semnalate săptămâna trecută a căzut în această etapă: Verona a înregistrat prima victorie a sezonului, cu Atalanta, scor 3-1. La celelalte, coafura rezistă. Pentru cât timp?

