Infamie

Cornel Ivanciuc scrie, în „Gardianul”, despre Republica Moldova. N-avem suficient spațiu pentru a reproduce articolul în întregime (deși s-ar merita), așa că ne vom mărgini la câteva citate. Ivanciuc începe abrupt: „Nu simt nimic pentru acest stat mutant și nu înțeleg de ce, în raport cu Moldova, România este numită de mediile ude de entuziasm de la București, cu un soi de alint de mașteră lacomă, țară-mamă. Nu cred că Germania se pretinde țară-mamă a Austriei sau Lichtensteinului, deși ar avea mult mai multe motive s-o facă. Nu am călătorit niciodată în Moldova și nici nu am de gând să mă deplasez curând înspre un asemenea deșert. În topul țărilor pe care n-aș vrea să le vizitez, Moldova ocupă prima poziție. Laos, Etiopia, Bolivia, Ghana sau Buthan mă interesează de o mie de ori mai mult (…) Prefer europeana minoritate maghiară oricărui amestec indigest de muscali, găgăuzi și bulgari (…) Moldovenii simt rusește, gândesc muscălește și vorbesc românește…” (etc., etc.)
Nu cred că astfel de texte se cuvin comentate. Când infamia depășește toate limitele, trebuie lăsată să dospească în propria-i acreală; dându-i atenție, se înfoaie și-și dă importanță. Nici nu mă surprinde, nici nu mă indignează poziția mișelească a lui Ivanciuc, a cărui moralitate a ilustrat-o verdictul de colaborator al Securității din pricina căruia a fost dat afară de la „Cațavencu”.
Cu adevărat întristător și îngrijorător este faptul că acest Ivanciuc, care ziceam că reprezintă un caz singular și patologic de mizerie a simțirii românești, are sumedenie de adepți ce nu se sfiiesc să-și clameze solidaritatea pe blogul gazetei. De pildă, „Al” scrie: „Fenomenul moldova (cu M mic! – n.n.) a fost creat de un degenerat ca Păunescu și de alte vite care, cică, s-au născut acolo” (restul mesajului este ireproductibil din pricina licențiozității). Iată și părerea celui ce semnează „Vox po”: „Autorul are perfectă dreptate. Toate câte s-au spus aici sunt sută la sută reale.” Aceeași opinie o împărtășește și „Matrioșka”: „Sunt perfect de acord cu tine, Cornele!” Îl susține „Gerg”: „Trebuie să recunosc că dl Cornel Ivanciuc are mare dreptate. Nu am găsit pe cineva care să aibă o asemenea opinie absolut realistă de altfel. Toți milogii se trezesc să susțină o nație (? – n.n.) care încă nu știe nici la ora aceasta ce vrea. Am cunoscut foarte mulți moldoveni care nu au reușit, nici după atâția ani, să înțeleagă cu sunt reduși din punct de vedere intelectual și cultural (!! – n.n.) și trebuie să treacă sute de ani să ajungă la nivelul românilor.”
Cu o propunere concretă vine „mielul hitlerist”: „Din păcate, ai dreptate, deși adevărul îi supără pe unii. Ar trebui să-i lăsăm în pace (pe basarabeni, n.n.), să fie un fel de «noland» (?) între noi și verii lor ruși. Decât să plângă mama mea, mai bine să plângă mama lor. Asta e viața, e dură”. Desigur, sunt postate pe blog și opinii contrare, la fel de inflamate („Terminator II: Dacă occidentul gândea despre România cum gândești tu despre Basarabia, probabil că acum erai pupincurist pe la «Scânteia» și debarasai olița de noapte a lui Păunescu.”) Întristător și alarmant nu-i numai faptul că, în România, viețuiește o japiță ca Ivanciuc (culmea, poartă nume slav!), ci sumedenie de Ivanciuci. Aici se vede cum a rodit scârbavnica lucrare a celor ce s-au străduit să ne convingă că patriotism=naționalism și ar cam trebui să ne fie rușine că suntem români. Cu defectele și calitățile lor, basarabenii au dat, chiar zilele astea, o memorabilă lecție de demnitate, refuzând să furnizeze singurul vot-Iuda cerut de Voronin. În Parlamentul de la București, ar fi fost bătaie pentru cei 30 de arginți!