Suceava nu mai are industrie, tot ce-a fost s-a distrus și nimeni nu a pus nimic în loc. Așa umblă vorba-n târg, fie pentru a-i mai necăji pe nostalgici, fie pentru a-i alimenta pe cârcotași. Dar lumea-i rea, iar gura ei e spurcată, căci statisticile ne arată contrariul. Producția industrială a județului Suceava a crescut în primul semestru al acestui an cu 19,3% față de aceeași perioadă a anului trecut. Dacă 20 de procente nu e destul să vă stârnească interesul, atunci aflați că performanța Sucevei e mult peste media de creștere la nivel național, de doar 9,1%, după cum ne spune incontestabilul Institut Național de Statistică. Și când spun incontestabilul, chiar asta spun, pentru că INS este instituția legitimă a acestei țări care ne spune, în cifre, cum trăim. Cu alte cuvinte, mai de notorietate, la Suceava industria duduie. Doar că o face silențios. Nimeni n-o aude, nimeni n-o simte. Industria duduie, noi cu drag muncim. În prima jumătate a acestui an, cifra de afaceri din industrie s-a majorat la Suceava cu 15,4%, din nou peste media pe țară de doar 10,8%. La ce avânt am luat, mi-e teamă ca, la aterizare, să nu strigăm ca-n bancul cu uliul. Statistica ne indică și faptul că, la sfârșitul lunii iunie, în județul nostru erau peste 96.000 de salariați. Cei mai mulți dintre aceștia, adică peste 62.000 de angajați, lucrează în servicii. Deci industria duduie fără prea mulți angajați. Roboții ne populează acum fabricile și noi habar nu avem. Păi numai așa se explică și creșterile impresionante ale producției industriale. Și cum le stă bine unor gospodari de frunte, precum noi, bucovinenii, mai depășim o medie pe țară: la rata șomajului, unde ne putem lăuda cu 5,8%, față de 4,9%, la nivel național. Cireașa de pe tort însă, pentru suceveni, e la capitolul salarii. La sfârșitul lunii iunie, salariul mediu brut al unui sucevean a fost de 1.654 de lei, potrivit INS. Direcția Județeană de Statistică Suceava confirmă și merge chiar mai departe cu analiza. Salariul mediu brut a fost de doar 1.666 lei în iulie. Nefericit număr, curat ghinion. Pe ce mă bazez? Pe comparația cu orice alt județ al țării. Și ca să nu ne-ntindem mai mult decât ne permite plapuma, rămânem în orizontul restrâns și meschin al Regiunii de Nord Est – cea mai săracă regiune a României și a Uniunii Europene. Ne comparăm cu județele prietene? Ghinion! Angajații din Botoșani au avut un salariu mediu brut de 1.695 de lei, în timp ce în Vaslui salariul mediu brut a fost de 1.711 lei. La Neamț salariul mediu brut a fost de 1.710 lei, la Bacău de 1.889 de lei, în timp ce la Iași venitul mediu brut din salariu a fost de 2.146 de lei. Așadar, oficial, sucevenii sunt cei mai săraci. Nu mă-ncălzește cu nimic faptul că oamenii de la munte sunt bogați, că Bazarul Sucevei rezolvă, în opinia unora, o problemă socială, că angajatorii plătesc pe cartea de muncă salarii minime pe economie ca să nu plătească prea mult la stat și nici că se muncește la negru de ne lasă pe toți în beznă. Ce se întâmplă în județul Suceava nu e în regulă, iar totul se derulează sub oblăduirea autorităților pentru care statistica e un bun instrument. Depinde, însă, de care parte a statisticii ești.