În sudul Rusiei, în împrejurimile Rostovului, lucra o echipă de douăzeci de oameni. Unul din ei, pe numele lui Andrei, avea un caracter și o purtare rea, astfel că era greu de trăit împreună cu el. Un altul, cel mai tânăr dintre toți, era un om foarte bun; iubea pe Dumnezeu și păzea poruncile Domnului; numele lui era Nikolai. Cum Andrei făcuse multe rele și tot felul de neplăceri tovarășilor lui, aceștia s-au hotărât să-l omoare, dar tânărul Nikolai n-a fost de acord cu această fărădelege și i-a îndemnat ca în nici un caz să nu ucidă. Muncitorii echipei nu l-au ascultat pe Nikolai și l-au ucis pe Andrei. Crima a fost descoperită. Afacerea a ajuns la poliție. Atunci Nikolai, văzând nenorocirea lor, le-a zis: „Voi toți aveți soție și copii, eu însă sunt fecior și singur. Spuneți că eu l-am omorât, și eu voi spune același lucru. Mie nu-mi este greu să merg la ocnă și, oricum, mă voi duce acolo fiind singur. Dar dacă vă condamnă pe voi, câtă lume va suferi!” La început muncitorii n-au răspuns nimic, căci se rușinau de Nikolai care-i îndemnase să nu ucidă, dar până la urmă acesta a reușit totuși să-i convingă și s-au înțeles să spună că Nikolai a omorât.
Au venit la locul faptei procurorul, judecătorul de instrucție și jandarmii, și au început ancheta: „Cine a omorât?” Nikolai spune: „Eu am omorât”. Au fost interogați și ceilalți; aceștia au spus și ei că Nikolai era făptașul. Nikolai avea o față blândă și un caracter smerit și vorbea liniștit și tihnit. Judecătorul de instrucție a făcut interogatorii foarte lungi, căci nu se putea convinge că un om atât de blând și pașnic era un ucigaș. Dar afacerea și-a urmat cursul ei și a fost înaintată tribunalului. Și la tribunal toți s-au minunat cum a putut omorî un om atât de smerit și liniștit, și nici un judecător n-a vrut să-l creadă, deși Nikolai susținea sus și tare că el a ucis. Multă vreme judecătorii n-au putut da o sentință. Nimeni nu voia să semneze condamnarea lui. Atât Nikolai, cât și toți ceilalți au fost interogați din nou pentru a elucida misterul și au fost conjurați să spună adevărul. În cele din urmă, Nikolai, acuzatul nevinovat, a declarat că, dacă adevăratul vinovat nu va fi pedepsit, va spune adevărul. În timpul anchetei, a ieșit la iveală că Andrei era un om rău, astfel că toți, procurorul și judecătorul, au fost de acord să claseze afacerea dacă li se va face cunoscut adevărul. Și atunci, nu Nikolai, ci ceilalți au povestit cum se petrecuseră lucrurile și cum Nikolai hotărâse să ia totul asupra lui, ca să-i salveze de pedeapsă. Judecata a fost suspendată și s-a spus că crima lui Nikolai n-a fost stabilită, iar unul din judecători a spus: „Andrei a fost un om rău și după faptă și răsplată, dar aceștia sunt oameni buni: să trăiască în pace”.
Din această întâmplare se poate vedea ce putere are iubirea de aproapele. În inima tânărului Nikolai era harul lui Dumnezeu și el se oglindea pe fața lui și lucra asupra tuturor celorlalți.
(Sursa: Familia Ortodoxă, Cuviosul Siluan Athonitul – “Între iadul deznădejdii și iadul smereniei”)
