Toată presa din România a relatat cu vârf și îndesat un eveniment, pe cât de grav, pe atât de posibil. Un domn (dacă-i putem spune astfel), nemulțumit că nu a primit ceea ce a solicitat (ca și cum ar fi obligatoriu să primească), l-a înjunghiat cu un cuțit pe directorul ADS, Barna Tanczos. Este greu în acest moment să știm dacă cererea lui ”Nea Alecu” era sau nu îndreptățită, sau dacă Tanczos s-a comportat corect sau nu. E treaba poliției să stabilească, în urma anchetei ce se derulează acolo. Părerea mea este că este total lipsit de importanță cine are dreptate. Gestul în sine nu are explicație decât doar pentru înțelegerea lui, dar în nici un caz pentru justificarea lui.
Ce n-am înțeles eu bine este treaba cu ”indolența”! Adică cum? O persoană aflată într-o poziție de autoritate publică trebuie să răspundă pozitiv și ”de îndată” oricărei cereri, îndreptățită sau nu, peste rând dacă se poate, atunci când ”Nea Alecu revoluționarul” nu are răbdare și obligatoriu totdeauna are dreptate?! Sau poate indolența autorităților este dovedită de faptul că nu sunt în stare să stea de vorbă concomitent cu toți (indiferent cât de mulți) cei care le trec pragul, și că nu sunt atât de competente să ofere răspunsul dorit înainte ca acesta să fie cerut. Sau poate că indolență se cheamă faptul că permite oamenilor să intre în birou să-și spună păsul. Asta da indolență! Ce caută oamenii în audiență, ce, n-au altă treabă? Sau dacă tot riscă, de ce sunt așa de neglijenți și nu-și iau vesta anti glonț și nu au geam antiefracție fără să mai punem la socoteală că este absolut obligatoriu ca audiențele să se desfășoare în prezența unui batalion de SPP-iști! Asta o fi însemnând indolență? Poate!
Din nefericire, ”Nea Alecu” este exponentul celor care, după 1989, cred în ”Revoluția continuă”. Gălăgios și cu tupeu, amenințând în stânga și în dreapta, fluturându-și certificatul de revoluționar obținut prin bunăvoința lui ”Nea Bebe”, ne amintește mereu nouă, celor fără merite, că datorită lor a fost posibil ca unii să ajungă “mari demnitari”. Curată indolență să pui la îndoială pretențiile unei asemenea persoane!
Citând un clasic în viață, asemenea indivizi ”au întinat numele de revoluționar”. Majoritatea revoluționarilor nu au certificat. Unii din bun simț, alții fiind în imposibilitatea să-l revendice. Pe cei din Cimitirul Eroilor nu i-a întrebat nimeni dacă au nevoie de certificat. Ei sunt certificatul Revoluției! Și-au luat certificat mulți din cei ce n-au văzut revoluția nici la televizor, pentru că pe atunci nu aveau televizor, iar vecinii cu televizor, care-i cunoșteau ca pe calul cel breaz, de frică, nu i-au primit în casă.
Este adevărat că nu avem încă o administrație profesionistă și profesionalizată. Există multă birocrație și nepăsare, chiar indolență. La prea multe uși și de mult prea multe ori oamenii sunt nevoiți să bată ca să li se facă dreptate. Recomandările de la partid nu țin loc de studii, iar numirile pe ochi frumoși nu fac bine ”administrației”. Nemulțumirea există și e legitimă. Reforma în acest domeniu este departe de-a fi realizată. Dar oare, toate acestea te justifică să-ți faci dreptate cu brișca?!
Sau poate că au dreptate acei ce-i dau dreptate lui Nea Alecu. În definitiv de unde să știe dumnealui că Barna Tanczos are plămânul până în fund? Alecu nostru era ferm convins de acest lucru, că altfel Tanczos n-ar fi putut respira stând pe scaun!
Există speranțe pentru Nea Alecu. Trebuie doar să ceară strămutarea procesului. Periculosul Csibi Istvan a fost rezolvat de unele instanțe; nu doar un umil purtător de cuțit cu tricolor! Doar trebuie să creăm noi locuri de muncă. În Harghita cererea de bodyguarzi e mai mare decât oferta și asta numai datorită acelor instanțe care n-au fost așa de indolente ca autoritățile.
În definitiv, suntem un neam de haiduci și, pentru ca haiducul să-și facă treaba, obligatoriu trebuie să fie liber.
În rest, dacă Tanczos mai vrea să respire, ar fi bine să-și păzească fundul când mai acordă audiențe!
