Credința vine din auz și auzul prin cuvîntul lui Dumnezeu, spune Sfînta Carte. Credința vine din cuvînt. Credința noastră în Dumnezeu ne vine și se întărește în noi din predica preotului la biserică, din sfaturile date de bătrîni, din citirea cărților sfinte și mai ales din cuvintele și învățăturile pe care le auzim și le citim zilnic din Sfînta Evanghelie.
Să vă dau o pildă. A venit un moșneag deunăzi și a zis:
– Părinte, în ziua de Sfîntul Vasile am văzut la restaurant multă lume. Vor merge toți aceia în iad? Eu cred că nu vor merge toți.
I-am răspuns:
– Nu crezi dumneata, dar Duhul Sfînt ne spune în psalmi prin gura Sfîntului Prooroc David: Că Tu ești Dumnezeu care nu voiești fărădelegea, nici va locui lîngă Tine cel ce viclenește. Nu vor sta călcătorii de lege în preajma ochilor Tăi. Urat-ai pe toți cei ce lucrează fărădelege (Psalm 5, 4-5). Nu crezi dumneata că Dumnezeu nu-i părtaș la fărădelegile noastre? Ce spune Scriptura? Pentru ce ai așezat așezămîntul de lege al Meu prin gura Ta, iar tu ai urat învățătura și ai lepădat cuvintele Mele înapoia ta? (Psalm 49, 17-18). Și mai zice în psalmi: Pune-voi fărădelegea ta înaintea ta și te voi mustra.
Hristos a spus: Intrați pe poarta cea strîmtă, că largă este poarta și lată este calea care duce la pieire și mulți sînt cei care o află. Și strîmtă este poarta și îngustă este calea care duce la viață și puțini sînt care o află (Matei 7, 13-14).
Deci nu te mira că merg mulți la joc sau că cei care merg la bine pe cărarea cea strîmtă sînt puțini. Tot lucrul bun este rar. Deci nu vă îndoiți de cuvintele Mîntuitorului. Nu sta la îndoială cînd e vorba de a împlini porunca lui Hristos și de a te feri de păcate.
Dacă n-a cruțat Dumnezeu pe Avraam și pe Moise pentru îndoială, dacă nu l-a cruțat pe Toma și pe alții care s-au îndoit, nu ne va cruța nici pe noi. Aceia au fost sfinți și Dumnezeu i-a pedepsit în această viață ca să nu se muncească în veșnicie.
Oare cîți dintre creștinii de azi nu se îndoiesc în credința în Dumnezeu? Cîți nu caută dovezi și zic: „Nu cred pînă nu văd!”. Cîți nu caută să pipăie rănile și coasta Mîntuitorului, căutînd dovezi ale existenței lui Dumnezeu. Credința vine din auz, iar nu din pipăire și vedere.
Cîți dintre creștinii botezați nu zic: „Aici este raiul și iadul! Aici pe pămînt este totul!”. Și nici cînd se văd bolnavi, în fața primejdiei, a sărăciei, a morții și nici măcar la bătrînețe nu se întorc la Dumnezeu ca să plîngă cu amar ca Petru, viața lor din tinerețe, cheltuită în desfrînări, în răutăți și în necredință. Puțini sînt cei ce se pocăiesc de păcate la bătrînețe. Cei mai mulți mor așa cum au trăit, în îndoială, necredință și nepocăință, spre a lor veșnică osîndă.
Cu adevărat mare este credința în Dumnezeu, însoțită de fapte bune! Dar cei ce zac în îndoială, cad din dreapta credință apostolică în tot felul de secte și grupări religioase. Mulți din cei îndoielnici se smintesc de Biserica întemeiată de Însuși Hristos; se smintesc de Maica Domnului, de Sfînta Cruce, de sfintele icoane și de preoți; se smintesc de sfinți ți de cinstea dată lor. Se smintesc de Tainele întemeiate de Hristos, de învățăturile Sfintei Scripturi, pe care o răstălmăcesc după mintea lor, spre a lor osîndă și amăgirea multora.
Să stăm dar neclintiți în dreapta credință și să ne bucurăm că sîntem fii ai Bisericii lui Hristos de peste două mii de ani. Necredincioșii se leapădă și caută să vadă pe Dumnezeu cu ochi trupești; îndoielnicii vor să pipăie rănile Domnului; cei slabi în credință caută minuni; sectele părăsesc Biserica, răstălmăcesc dogmele credinței și vestesc altă Evanghelie; cei robiți de patimi amînă pocăință, iar noi, fiii învierii și fiii lui Dumnezeu după har, să-I rămînem credincioși pînă la sfîrșit, știind că cel ce va răbda toate pînă la sfîrșit, acela se va mîntui. (Părintele Cleopa)
