Poliția a înregistrat trei cazuri de furt sau înșelăciune în care au căzut victime bătrâni, autorii fiind persoane care au intrat în casa vârstnicilor sub pretextul că reprezintă firme de utilități și fac verificări la instalațiile de apă sau gaz metan. Toate cele trei fapte au fost sesizate poliție într-o singură zi, joi, condiții în care cazurile ar trebui să fie un real semnal de alarmă pentru suceveni.
O primă faptă a fost sesizată la Poliția municipiului Vatra Dornei, joi dimineață, în jurul orei 10.00. Un bătrân în vârstă de 81 de ani, localnic, a anunțat că trei persoane necunoscute i-au sustras 1.200 de lei din casă. Păgubitul a reclamat că, în jurul orei 9.30, la locuința sa au venit trei necunoscuți, care i-au spus că trebuie să-i verifice instalațiile de gaz și apă. Bărbatul și soția sa nu au sesizat pericolul și, fără a le cere informații suplimentare celor trei, i-au primit în casă. La un moment dat unul dintre escroci i-a cerut bătrânului un cupon de pensie, pentru a vedea unde ține banii.
„După aproximativ 30 de minute de la plecarea celor trei, victima a constatat faptul că dintr-o cutie în care se aflau și cupoanele de pensie, prezentate anterior uneia din cele trei persoane necunoscute, i-a fost sustrasă sumă de 1.200 de lei”, se precizează într-un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Suceava.
Bătrână de 89 de ani, lăsată fără 13.000 de lei
O nouă faptă, cu un mod de operare aproape identic, a fost sesizată în jurul orei 17.15, la Poliția municipiului Suceava. În acest caz, o femeie în vârstă de 89 de ani, din Suceava, a reclamat că din locuință i s-a sustras suma de 13.000 de lei.
Din cercetări, polițiștii au stabilit faptul că în jurul orei 16.45, la domiciliul victimei s-au prezentat două persoane necunoscute, care i-au solicitat să verifice instalația de apă din apartament, iar în timp ce partea vătămată se afla în baie, i-au sustras din casă suma de 13.000 de lei.
Aproximativ la aceeași oră, Poliția municipiului Suceava a mai primit o sesizare de la o femeie în vârstă de 82 de ani. Modul de operare a fost același, numai că în acest caz escrocii s-au mulțumit doar cu o „taxă” de 120 de lei.
„Din cercetări, polițiștii au stabilit faptul că în jurul orei 16.00, la domiciliul reclamantei au venit două persoane necunoscute care i-au verificat centrala termică, iar unul dintre cei doi i-a comunicat că trebuie să achite o taxă în sumă de 120 lei, iar după ce soțul ei le-a solicitat eliberarea unei chitanțe pentru suma plătită, cei doi au plecat în grabă”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Suceava.
Caută persoane în vârstă și, după ce intră în case, pun în aplicare metode prin care să observe unde țin banii
În toate cele trei cazuri polițiștii au întocmite dosare penale înregistrate, cel puțin deocamdată, cu autori necunoscuți. Având în vedere că fapta de la Vatra Dornei a fost comisă dimineață, iar celelalte două, din municipiul Suceava, în cursul după-amiezii, este posibil ca autorii să fie aceiași.
Fapte cu acest mod de operare au mai fost înregistrate în județ, unele chiar recent. Indivizii se folosesc de pretextul că reprezintă o societate, de obicei E. ON, iar în timp ce „verifică” instalațiile, pun în aplicare metode prin care să observe unde își țin proprietarii economiile. Dacă nu au succes la sume mari aceștia se mulțumesc cu perceperea unei taxe pentru „munca” prestată. Pentru a avea șanse mai mari de reușită și a nu risca să fie prinși, indivizii preferă să-și aleagă victimele din rândul vârstnicilor.




