Concluzie finală

Indivizii care l-au atacat și omorât pe Cristian Căjvănean au acționat „lipsiți de scrupule”



Pedepsele care însumează 100 de ani de închisoare în cazul indivizilor care l-au atacat și tâlhărit pe Cristian Căjvănean, acțiune în urma căreia omul de afaceri sucevean și-a pierdut viața, au fost motivate de judecătorii de la Tribunalul Suceava. Magistrații au ajuns la concluzia că gruparea era deosebit de periculoasă și acționa în mod organizat, iar pentru a-și atinge scopurile indivizii foloseau agresiunea în mod frecvent.
„Acționând în condiții de violență extremă, lipsiți de scrupule și sfidând orice regulă de comportament social, membrii grupului au săvârșit fapte în locuri și împrejurări de natură a determina o puternică stare de insecuritate socială, fapt ce relevă deosebitul pericol pentru ordinea publică pe care îl reprezintă aceștia. În perioada 2008-2009 și-au intensificat prezența pe așa-zisa «piață infracțională», cu același scop, însă de această dată folosind un «modus operandi» elaborat și vizând ținte cu potențial financiar ridicat”, se arată în motivarea judecătorului care a pronunțat condamnările.
Magistrații au mai constatat că majoritatea membrilor grupului infracțional organizat se aflau în relații de prietenie de mai multă vreme, fie ca urmare a relațiilor de rudenie sau ca urmare a activităților infracționale săvârșite în trecut.
– Platoc „Cașuba” și Constantin Lungu, capii grupării
În momentul în care au stabilit pedepsele pentru cinci dintre cei șase inculpați, judecătorul a ținut cont și de participarea fiecărei persoane în parte la comiterea tâlhăriei urmate de moartea lui Cristian Căjvănean.
„În ceea ce îi privește pe inculpații Platoc Florin Daniel și Lungu Constantin, instanța va avea în vedere pe de o parte faptul că aceștia și-au asumat rolul de lideri ai grupării, fiind capabili să exercite o influență negativă asupra altor persoane pe care le-au atras în această grupare, respectiv inculpații Crasi Vasile Ion, Novac Alin și Anton Gheorghe Viorel, iar pe de altă parte faptul că aceștia au fost cei care au identificat victima, au supravegheat-o atât la domiciliu cât și la casa de schimb valutar, reușind astfel să o cunoască și să stabilească detaliile comiterii faptei, transmițând toate aceste informații către ceilalți inculpați”, se arată în motivarea instanței de judecată.
Magistratul a ținut cont și de faptul că Lungu a negat permanent faptele, în timp ce Platoc și-a recunoscut într-un final implicarea.
În privința recunoașterii făcută de „Cașuba”, instanța a ținut să remarce următoarele: „Nu poate face abstracție că această recunoaștere a intervenit aproape de finalizarea cercetării judecătorești, după mai bine de doi ani de la săvârșirea faptei, după ce în prealabil a negat constant participarea la săvârșirea acesteia, încercând de altfel prin declarația detaliată dată să-și contureze un alt rol în constituirea grupării și săvârșirea infracțiunii de tâlhărie”.
Iulian Ioan Spatariu, omul cu un cazier bogat în spate
Un alt inculpat din dosar, Iulian Ioan Spatariu, care a primit și condamnarea cea mai grea, 28 de ani de închisoare, a fost caracterizat de judecător drept un individ de o violență extremă. Asta și datorită cazierului extrem de bogat, potrivit căruia în perioada 1997-2004 a suferit mai multe condamnări pentru infracțiuni de tâlhărie, lipsire de libertate, vătămare corporală sau furt.
„Având în vedere faptul că acest inculpat și-a asumat rolul de executant efectiv al infracțiunii, acționând cu o violență ieșită din comun, instanța se va îndrepta în stabilirea unor pedepse orientate spre limita maximă specială”, se arată în motivarea judecătorilor de la Tribunalul Suceava.
Ce pedepse au fost pronunțate în acest dosar
În acest dosar, Tribunalul Suceava a pronunțat condamnări de 100 de ani. Pedepsele nu sunt definitive, soluția putând fi contestată în căile superioare de atac ale instanțelor de judecată. Astfel, Iulian Ioan Spatariu, de 29 de ani, din Adâncata, a fost găsit vinovat și condamnat pentru trei infracțiuni, pedeapsa rezultantă fiind de 28 de ani de închisoare. Constantin Lungu, de 31 de ani, din Suceava a fost găsit vinovat tot pentru trei infracțiuni și va sta după gratii 25 de ani.
Daniel Florin Platoc, zis „Cașuba”, de 34 de ani, din Suceava, a fost condamnat la 20 de ani de închisoare, Alin Novac, de 27 de ani, din Dumbrăveni, la 15 ani de închisoare, iar Vasile Ion Crasi, zis „Lică”, de 28 de ani, din Ipotești, finul lui „Cașuba”, a primit 12 ani de închisoare.
Tot în acest dosar a fost condamnat și Gheorghe Viorel Anton, din Adâncata. El va sta în pușcărie 12 ani, pedeapsa în ceea ce-l privește fiind definitivă și irevocabilă.