Inspectoratul General al Poliției Române a dat în urmărire generală doi suceveni care au fost condamnați definitiv pentru fapte grave, cu violență, însă care nu au fost de găsit, după toate probabilitățile aceștia fiind fugiți din țară.
Unul dintre ei, un tânăr de etnie romă din Pătrăuți, are de ispășit o condamnare mare, pentru tâlhărie urmată de moartea victimei, iar celălalt a fost protagonistul mai multor episoade violente în localuri din Suceava.
Tâlhar cu multe fapte la activ, a lovit fatal o victimă
Marian Costel Stan, în vârstă de 33 de ani, din Pătrăuți, a fost condamnat definitiv la 14 ani de închisoare. Individul a făcut parte dintr-o grupare de tâlhari care a atacat mai mulți vârstnici în case, atacurile fiind deosebit de violente. Pedeapsa de 14 ani de închisoare este pentru o tâlhărie terminată tragic, cu moartea unui bărbat în vârstă de 66 de ani, din Botoșani.
În luna aprilie 2016, bărbatul 66 de ani, din Corni – Botoșani, a fost găsit mort în curtea locuinței sale, cu leziuni prin agresiune. Din cercetări a rezultat că bărbatul a surprins doi indivizi din Pătrăuți la furat, iar unul dintre aceștia l-a lovit cu un obiect contondent în cap, leziunea fiindu-i fatală. În acest dosar au fost trimiși în judecată Marian Costel Stan, ca autor al loviturii fatale, și Costel Tican, în vârstă de 35 de ani, tot din Pătrăuți, complice. Tribunalul Botoșani i-a stabilit primului o pedeapsă de 14 ani închisoare, în timp ce Tican a primit 4 ani și 380 de zile închisoare, aici fiind inclus și un rest dintr-o condamnare anterioară. La finele lunii martie a acestui an, Curtea de Apel Suceava a confirmat definitiv condamnarea de 14 ani de închisoare. Între timp, cum Marian Costel Stan nu a fost de găsit, au fost declanșate procedurile pentru ca individul să fie dat în urmărire, poza sa fiind publicată pe site-ul Poliției Române și făcându-se apel la oameni să spună dacă au vreo informație despre acesta.
Stan mai este judecat, alături de trei complici, și pentru alte fapte de tâlhărie calificată comise pe raza județului Suceava. Modul de operare a fost de fiecare dată foarte violent: bătrânii au fost atacați în case și deposedați prin violență de bunuri. Victimele au fost legate de scaune și lovite cu obiecte contondente, cu alte cuvinte fiind terorizate în propria casă.
Bătăuș în localuri și traficant de etnobotanice
Al doilea sucevean dat în urmărire generală pentru fapte cu violență este Andrei Bogdan Nastasi, în vârstă de 30 de ani, din municipiul Suceava. El are de executat 2 ani și 10 luni de închisoare pentru infracțiunea de loviri sau alte violențe.
Printre altele, tânărul a fost protagonistul unor scene violente într-un bar din zona Areni, unde și-a bătut crunt de față cu alți clienți prietena. Condamnarea pentru care a fost dat în urmărire este pentru o altă bătaie într-un bar, unde Nastasi a făcut trei victime.
Același Andrei Bogdan Nastasi a mai fost condamnat pentru implicare în cea mai mare rețea de traficanți de etnobotanice din Suceava (gruparea lui Ilie Popovici). În acest dosar el a primit 4 ani și 5 luni de închisoare, însă sentința este a Tribunalului Suceava, nefiind încă definitivă.
Acesta a fost condamnat definitiv pentru infracțiunea de loviri sau alte violențe de Curtea de Apel Suceava tot la finele lunii martie a acestui an, însă a dispărut din Suceava, astfel că a fost dat în urmărire generală.






