Micul trafic

Indivizi din toată țara, prinși în trenuri cu țigări de contrabandă cumpărate din județ

Mici comercianți de țigări de contrabandă, care vin din toate colțurile țării în județul Suceava, unde se aprovizionează cu marfă, deplasându-se pe calea ferată, sunt prinși unul după altul de poliție. Totul se întâmplă în cadrul unei ample acțiuni de control care vizează prevenirea și combaterea traficului de țigări de contrabandă aduse din Republica Moldova și Ucraina și transportate pe calea ferată.
Acționând zilnic începând cu data de 3 martie, oamenii legii de la Serviciul Județean al Poliției Transporturi Suceava au prins 16 persoane care aveau asupra lor țigări fără acte, în total fiind confiscate peste de 7.000 de pachete, evaluate la 56.000 de lei.
Persoanele depistate cu țigări sunt domiciliate în Argeș, Dâmbovița, Pașcani, Bistrița-Năsăud, Cluj, București Bihor și Dej, fiind evident că majoritatea acestora sunt din rândul celor care fac periodic naveta între localitățile de domiciliu și Bazarul din Suceava ori Siret, de unde cumpără țigări și le vând acasă.
„Noi le-am aplicat amenzi și i-am avertizat că dacă îi mai prindem nu mai pot invoca faptul că țigările sunt pentru consum propriu, situație în care le vom întocmi dosare penale”, a precizat comisarul Florin Catană, șeful Serviciului Județean al Poliției Transporturi Suceava, subliniind că s-a întocmit o bază de date cu cei prinși, iar controalele vor continua periodic de acum încolo.
Cei care transportă țigări de contrabandă circulând cu trenul fac pare din categoria „peștilor mici”, având asupra la doar câteva sute de pachete de țigări.

Recomandări

Cantitate mare de țigări și două mașini confiscate după o nouă acțiune în forță privind contrabandiști din zona Sucevei

Închisoare cu suspendare pentru un ucrainean care transporta țigări de contrabandă de peste 500.000 de euro, cu tirul

Țigări de contrabandă de 50.000 de euro, confiscate din două mașini, după o acțiune de interceptare la intrarea în Suceava