Individul care și-a violat verișoara de numai 12 ani a ajuns în boxa acuzaților

El a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, în stare de arest preventiv
El a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, în stare de arest preventiv

Un individ în vârstă de 20 de ani, care și-a violat verișoara de numai 12 ani, a fost trimis în judecată.

El a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, în stare de arest preventiv, pentru săvârșirea infracțiunii de violul săvârșit asupra unui minor.

”În seara zilei de 7 noiembrie 2025, în jurul orei 20.30, în timp ce minora se întorcea de la un magazin spre domiciliu, a fost abordată de către inculpat în vârstă de 20 de ani, văr de gradul I cu aceasta, solicitându-i să îl însoțească pentru a-i arăta ceva. Astfel, s-au deplasat împreună la casa bunicilor lor, imobil nelocuit, unde cei doi au intrat în interiorul locuinței, ușa de acces fiind ulterior asigurată prin exterior cu lacătul existent, inculpatul revenind în interior pe fereastră. Aici, în interiorul imobilului nelocuit, inculpatul a întreținut raporturi sexuale cu persoana vătămată minoră, în vârstă de 12 ani”, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava.

Agresorul a ținut-o acolo pe minoră până în dimineața zilei de 8 noiembrie, când i-a permis să plece.

Imediat după ce a ajuns acasă, fata a anunțat poliția, care a deschis o anchetă, iar violatorul a fost prins duminică, 9 noiembrie.

Conform certificatului medico-legal, minora a suferit și leziuni, care au necesitat pentru vindecare 3-4 zile de îngrijiri medicale.

Un magistrat de drepturi și libertăți de la Judecătoria Gura Humorului a emis mandat de arestare pentru 30 de zile pe numele lui Gabriel Florin Suciu, măsură menținută și în prezent.

Procurorii au mai făcut precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă, spre judecare, situaţie care nu poate în nici un fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

Recomandări

Trei ani cu suspendare pentru luare de mită și abuz în serviciu, pedeapsa agreată de un primar cu procurorii DNA Suceava

Acordul de recunoaștere a vinovăției trebuie validat de instanțele de judecată
Acordul de recunoaștere a vinovăției trebuie validat de instanțele de judecată

Un individ fără permis, care a scăpat cu fuga de polițiști, a încercat aceeași mișcare și a doua oară, dar a ajuns în arest