Individul care și-a înjunghiat concubina minoră, urmărit penal



Tânărul care și-a înjunghiat luni în piept iubita minoră, a fost arestat preventiv pentru 29 de zile, asupra acestuia fiind începută urmărirea penală.
Agresiunea s-a petrecut luni dimineață, în jurul orei 5.00. Conform anchetei poliției, duminică seară, Vasilică Adrian Iancu, în vârstă de 20 de ani, de etnie romă, din satul Capu Codrului, comuna Păltinoasa, s-a deplasat în comuna Ciprian Porumbescu, la locuința lui Liviu Bergheaua cu scopul de a o cere de logodnică pe fiica acestuia în vârstă de 15 ani. Individul a rămas peste noapte în locuința tatălui iubitei sale.
Dimineață, în jurul orei 5.00, acesta a plănuit să fugă împreună cu fata. Minora însă a refuzat să părăsească domiciliul părinților moment în care Vasilică Adrian Iancu a scos un cuțit și a înjunghiat-o pe tânără în zona pieptului, după care a fugit.
Fata a fost preluată de urgență de o ambulanță și transportată la Spitalul Județean Suceava, starea sa fiind destul de gravă, dar stabilă. Întrucât rana provocată i-a pus minorei viața în pericol, fapta a fost încadrată la „tentativă de omor”.
Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava au dispus începerea urmării penale a tânărului, acesta aflându-se în stare de arest preventiv.