Petru Rostaș (44 de ani), individul din comuna Vicovu de Jos acuzat că a pretins și primit suma de 1000 de euro de la o femeie căreia i-a spus că are pile și îi poate angaja fiul la Poliție, Jandarmerie sau Pompieri, a fost arestat preventiv, ieri după-amiază, pentru trafic de influență.
Rostaș a fost audiat încă o dată de procurori, iar în jurul orei 14:30 a fost dus în fața judecătorilor cu propunere de arestare preventivă, măsură însușită de magistrații Tribunalului Suceava.
Povestea pentru care Rostaș a ajuns după gratii a început în vara anului trecut, când bărbatul, comerciant ambulant la piețele din județ, i-a lăsat de înțeles că are relații suspuse și că-i poate face rost fiului ei de o slujbă la una dintre structurile Ministerului Administrației și Internelor (MAI) din județul Suceava.
Pentru acest lucru, însă, femeii i s-a spus că trebuie să plătească câteva mii de euro, prima tranșă fiind de 1000 de euro.
Păgubita a dat banii și așteptat luni întregi, visând că fiul ei va îmbrăca uniforma de polițist, jandarm sau pompier.
Când și-a dat seama că a fost înșelată, s-a dus la Direcția Generală Anticorupție –Serviciul Județean Suceava și a povestit tot ce s-a întâmplat.
În dimineața zilei de joi, ofițerii anticorupție au făcut două percheziții, una la Vicovu de Jos, la imobilul în care locuiește Petru Rostaș, cealaltă la Rădăuți, la domiciliul unei rude de-a acestuia.
În urma perchezițiilor, a fost găsit și dosarul cu documentele fiului păgubitei, documente care, chipurile, ar fi trebuit la angajare.
La câteva ore după percheziții, rudele lui Petru Rostaș au luat legătura cu păgubita și i-au cerut acesteia să-și retragă plângerea, oferindu-se să-i dea toții banii înapoi, însă femeia și-a menținut declarațiile date inițial.