Verdict

Individul care a omorât și apoi a violat o fetiță de 9 ani, condamnat la aproape 19 ani de închisoare



Daniel Ionel Dunga, condamnat la aproape 19 ani de închisoare
Daniel Ionel Dunga, condamnat la aproape 19 ani de închisoare

După un proces care a durat aproximativ o lună de zile, Tribunalul Suceava a dat verdictul în dosarului individului care a omorât și apoi a violat o fetiță de numai 9 ani. Magistrații suceveni au decis să-l condamne pe Daniel Ionel Dunga, de 21 de ani, la 16 ani și opt luni pentru omor, respectiv doi ani pentru profanare de cadavre. Pedeapsa finală a fost de 16 ani și opt luni, la care judecătorul a decis să adauge un spor de pedeapsă de doi ani, astfel încât Dunga va sta la pușcărie aproape 19 ani. Prin soluția pronunțată ieri, criminalul și violatorul de la Volovăț a mai fost obligat la plata sumei de 12.665 de lei reprezentând despăgubiri materiale, 120.000 de lei daune morale și 11.000 de lei cheltuieli judiciare.
Soluția nu este definitivă și poate fi atacată la instanțele superioare. Daniel Ionel Dunga se află după gratii de la sfârșitul lunii septembrie a anului 2011, perioada scursă din momentul încarcerării și până la pronunțarea unei soluții finale urmând să-i fie dedusă din pedeapsă.
Sătenii din Volovăț știau de apucăturile anormale ale lui Dunga, dar au tăcut
Potrivit rechizitoriului de sesizare a instanței de judecată, Daniel Ionel Dunga avea apucături de pedofil de mai multă vreme, fugărind fetițele care treceau prin fața porții casei la care lucra ca argat. „De câte ori observa trecând prin dreptul său persoane de sex feminin, inculpatul se refugia apoi în curtea gospodăriei, unde se masturba”, se arată în actul de sesizare a instanței.
De asemenea, procurorii susțin că inculpatul „a încercat să acosteze minore din comuna Volovăț, pentru a le pipăi în zonele intime”.
Cu toate că aceste deviații de comportament ale lui Dunga au fost observate de mai multă lume, nimeni nu a sesizat poliția, favorizând astfel un eveniment care a produs un adevărat șoc în sânul comunității locale.
Filmul unei crime șocante
În ziua de 30 septembrie 2011 muncea ca argat la familia Bîzgan, din Volovăț. În jurul orelor 14:30-15:00, a observat în fața porții o fetiță care și-a sprijinit bicicleta de poartă și a început să culeagă nuci de pe jos. Dunga a ademenit-o pe minoră în curte, pretinzând că îi va da el mai multe nuci.
A încuiat apoi poarta și i-a cerut să se dezbrace, refuzul minorei fiind urmat de lovituri puternice cu pumnii și palmele peste față. Inculpatul a luat apoi un topor și a lovit-o pe fetiță în cap de mai multe ori. Legiștii au stabilit că loviturile cu toporul au fost deosebit de violente.
Deși și-a dat seama că victima sa a decedat, Dunga a dezbrăcat-o pe fetiță și a întreținut un raport sexual anal cu ea. Apoi, în încercarea de a-și ascunde terifianta faptă, a legat picioarele victimei cu o sârmă și a băgat-o într-un sac de rafie, pe care l-a lăsat într-o magazie din curtea gospodăriei.
Alertați de dispariția fetiței, părinții acesteia au plecat să o caute prin sat și i-au găsit bicicleta tocmai la poarta familiei Bîzgan.
Comportamentul suspect al lui Daniel Ionel Dunga l-a dat de gol, iar spre seară, după ce polițiștii au scotocit toată curtea, avea să fie găsit sacul în care se afla trupul neînsuflețit al micuței.
Înainte de a fi trimis în judecată, individul a fost expertizat din punct de vedere psihiatric, iar specialiștii au constatat că acesta avea discernământ în momentul comiterii faptelor.



Recomandări

Președinții curților de apel condamnă campania agresivă pornită împotriva magistraților sub pretextul „reformei” pensiilor de serviciu

Președinții curților de apel condamnă campania agresivă pornită împotriva magistraților sub pretextul „reformei” pensiilor de serviciu
Președinții curților de apel condamnă campania agresivă pornită împotriva magistraților sub pretextul „reformei” pensiilor de serviciu