Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava au dispus trimiterea în judecată a tânărului care, luna trecută, a jefuit un taximetrist, i-a luat banii și mașina, însă nu a apucat să meargă prea departe, izbindu-se, după câțiva kilometri, într-un copac.
„Cursa” va fi plătită la Judecătoria Suceava, inculpatul, Iulian Adrian Pîțu (21 de ani), din municipiul Suceava, fiind încarcerat în prezent în arestul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ).
Potrivit anchetatorilor, în dimineața zilei de 6 aprilie, în jurul orei 4:15, Pîțu, care se afla în stare de ebrietate, s-a urcat într-un taxi staționat în parcarea hotelului Bucovina și i-a cerut șoferului să-l ducă până la Bosanci.
După câteva sute de metri, la scurt timp după ce au trecut de căminul de bătrâni „Sf. Ioan cel Nou” din zona Cetății de Scaun, clientul i-a cerut taximetristului să oprească, spunând că i s-a făcut rău.
După ce a oprit, șoferul de taxi s-a trezit cu un cuțit la gât, tânărul din dreapta sa cerându-i să pună pe bord banii, actele mașinii și telefonul mobil.
Taximetristul s-a conformat și apoi, profitând de o clipă de neatenție a agresorului, a fugit din mașină.
Tâlharul a demarat în trombă și a dispărut cu tot cu mașină.
Nu pentru multă vreme însă, întrucât, pe raza localității Luncușoara, s-a izbit cu mașina într-un copac, autoturismul răsturnându-se pe marginea drumului.
Sesizați prin 112, polițiștii au ajuns imediat la fața locului și l-au găsit
în mașina avariată serios pe Iulian Adrian Pîțu, care a fost dus la spital, întrucât acuza dureri abdominale. Nu a fost însă nimic grav, așa că de pe mâna medicilor, tânărul a fost dus la Poliție, apoi la Parchet și în aceeași zi arestat preventiv.
Anchetatorii susțin că Iulian Adrian Pîțu avea permisul de conducere suspendat, după ce în iulie 2011, băut la volan, a provocat un accident rutier, soldat cu vătămarea corporală a unor persoane, și a fugit de la locul faptei.