Consecințe

Individul care a înjunghiat un om pentru că a fost stropit cu bere, trimis în judecată

Bărbatul a fost trimis în judecată pentru tentativă de omor în stare de arest preventiv
Bărbatul a fost trimis în judecată pentru tentativă de omor în stare de arest preventiv

Un gest necugetat și făcut din răzbunare i-a adus unui bărbat de 69 de ani un cadou total nedorit: a fost trimis în judecată pentru tentativă de omor în stare de arest preventiv. Fapta pentru care Silvestru Dumitrescu trebuie să răspundă penal s-a produs pe data de 16 mai, în plină zi, pe terasa unui bar din Cacica. La un moment dat, un client în vârstă de 51 de ani, aflat în stare de ebrietate, a comandat o bere și a desfăcut-o, moment în care l-a stropit cu lichid pe Silvestru Dumitrescu. Acesta a luat totul personal, iar în momentul în care celălalt bărbat părăsea incinta barului la solicitarea barmanului a plecat după el. L-a ajuns pe terasă, unde a scos un cuțit de tip briceag, pe care îl purta asupra sa permanent cu justificarea că îl folosește pentru tăierea alimentelor. Și-a imobilizat victima, pe care a ținut-o cu mâna stângă de gât, iar cu dreapta l-a înjunghiat pe bărbat în zona gâtului și a obrazului. Pentru că totul s-a derulat foarte rapid, persoana atacată nu a avut timp să reacționeze. Un martor a sunat la scurt timp la numărul unic de urgențe și a solicitat trimiterea unei ambulanțe. Bărbatul a fost dus la spitalul din Gura Humorului, iar după ce a primit îngrijiri de specialitate a refuzat internarea. Pentru vindecare, leziunile au necesitat 10-12 zile de îngrijiri medicale, iar procurorul care a preluat ancheta a considerat că viața celui înjunghiat a fost pusă în pericol. Procurorii au făcut precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță, spre judecare, situație care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Recomandări

Șoc: primul dosar de condamnare a fostului șef de la Permise și Înmatriculări, trimis spre rejudecare. Totul se reia de la zero

Georgiana Vargan, avocata care îl reprezintă pe unul dintre cei implicați în dosar
Georgiana Vargan, avocata care îl reprezintă pe unul dintre cei implicați în dosar

A efectuat două transporturi de material lemnos cu un singur aviz de însoțire, iar acum este trimis în judecată

Soț și soție, trimiși în judecată pentru violențe unul față de altul. Femeia este și arestată, pentru că a lovit cu cuțitul