Condamnare

Individul care a încercat să-și omoare concubina și pe tatăl acesteia va sta 22 de ani la pușcărie



Gheorghe Amarii va sta 22 de ani la pușcărie
Gheorghe Amarii va sta 22 de ani la pușcărie

Individul care în decembrie anul trecut a semănat șoc și groază într-o familie din Rădășeni a fost condamnat ieri de judecătorii de la Tribunalul Suceava. Gheorghe Amarii, de 51 de ani, a fost găsit vinovat pentru trei infracțiuni, tentativă la omor deosebit de grav – 22 de ani de închisoare, violare de domiciliu – trei ani de închisoare și distrugere – șase luni de închisoare. În final, Amarii va sta la pușcărie 22 de ani, în plus fiind obligat și la plata unor cheltuieli de judecată în sumă totală de 3.050 de lei. Decizia de ieri nu este definitivă și poate fi atacată în căile superioare de atac.
Amarii trăia în concubinaj cu o consăteancă, Mihaela Gavril, dar între cei doi certurile și scandalurile deveniseră tot mai dese în ultima perioadă, Amarii acuzându-și concubina că îl înșeală cu alți bărbați din sat.
În mai multe rânduri, bărbatul și-a bătut concubina și a amenințat-o chiar că îi va tăia capul.
În dimineața zilei de 15 decembrie 2011, Mihaela Gavril s-a decis să-l părăsească pe inculpat și a plecat la locuința părinților ei. Gheorghe Amarii a sunat-o toată ziua, încercând să o determine să se întoarcă la el.
Spre seară, în jurul orei 20:30, bărbatul, aflat sub influența băuturilor alcoolice, s-a dus la casa familiei Gavril și a fost aproape de a comite o tragedie. După ce a lovit ușa metalică de la intrarea în casă cu un târnăcop, fără a reuși s-o spargă, Amarii a spart două geamuri și a sărit în casă. Alertați de zgomote, mama Mihaelei Gavril și doi nepoți de-ai ei au reușit să fugă la vecini. Moisii Gavril și fiica sa, Mihaela Gavril, nu au mai avut timp să fugă.
Imediat ce i-a văzut în față lui, Gheorghe Amarii a scos un cuțit și i-a tăiat pe cei doi în zona gâtului.
Din fericire, cele două victime au scăpat cu viață, având nevoie de aproximativ două săptămâni de îngrijiri medicale.
Gheorghe Amarii nu este la prima faptă de acest gen. În 1986 el a fost condamnat la 20 de ani de închisoare, după ce și-a omorât foștii socri cu un topor.



Recomandări

Pedeapsă mărită pentru un individ care a întreținut relații sexuale cu o fată de 13 ani și a realizat materiale pornografice

Ancheta a fost efectuată de procurorii de la DIICOT – Serviciul Teritorial Suceava
Ancheta a fost efectuată de procurorii de la DIICOT – Serviciul Teritorial Suceava

”Fabrica de permise de la Suceava” s-a lăsat cu condamnări. Comisarul-șef Radu Obreja a primit 10 ani de închisoare

Comisarul-șef Radu Obreja, fostul șef al Serviciului Permise și Înmatriculări Suceava
Comisarul-șef Radu Obreja, fostul șef al Serviciului Permise și Înmatriculări Suceava

Proiectul „10 pentru folclor”, la ceas aniversar. Zece ani de activități educative și spectacole remarcabile

Proiectul „10 pentru folclor”, la ceas aniversar. Zece ani de activități educative și spectacole remarcabile
Proiectul „10 pentru folclor”, la ceas aniversar. Zece ani de activități educative și spectacole remarcabile