Ultraj

Individul care a bătut un polițist de trei ori în aceeași noapte va fi dat pe mâna judecătorilor



Tânărul care a bătut un polițist de trei ori în aceeași noapte, incident petrecut în fața discotecii din Adâncata în urmă cu câteva luni, va fi trimis în judecată zilele acestea și riscă între 3 și 12 ani de închisoare, fiind acuzat de ultraj. Respectivul, Lucian Pintilie, în vârstă de 21 de ani, din Salcea, și-a recunoscut fapta în fața procurorilor, punând totul pe seama stării avansate de ebrietate în care se afla. Toată povestea a început în seara zilei de 27 iulie 2006. Agentul Costel Rotaru, lucrător în cadrul Postului de Poliție Adâncata, se afla în timpul serviciului de patrulare, fiind însoțit de doi paznici. La un moment dat, agentul a observat mai mulți tineri care s-au luat la bătaie în fața discotecii din localitate, intervenind pentru a aplana conflictul. Văzând că nu reușește să-i despartă, polițistul a scos sprayul lacrimogen din dotare și a dat mai multe jeturi înspre grupul de bătăuși. În acel moment, însă, susțin anchetatorii, unul dintre tinerii implicați în scandal, Lucian Pintilie, l-a lovit pe polițist cu pumnul în zona feței, după care s-a îndepărtat de grup. A revenit, însă, după câteva minute, și, în timp ce polițistul încerca să calmeze spiritele, l-a lovit pe omul legii cu capul în zona feței. În acel moment, pentru că era singur și nu ar fi reușit imobilizarea agresorului, agentul a plecat spre postul de poliție din comună să raporteze incidentul și să ceară întăriri. Numai că, pe drum, la o distanță de aproximativ 30 de metri de discotecă, a fost ajuns din spate de același individ, care i-a mai tras un pumn în plină figură. În urma loviturilor primite, polițistul Rotaru a avut nevoie de 5-6 zile de îngrijiri medicale. Dosarul se află în fază de finalizare la Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava.



Recomandări

Trei șoferi băuți, prinși după urmăriri în trafic, în aceeași noapte. Unul dintre fugari s-a răsturnat în timp ce fugea de două echipaje de poliție

Prins băut la volan, un șofer i-a transmis polițistului tot felul de amenințări și mesaje pe Whatsapp și pe Facebook

Prins băut la volan, un șofer i-a transmis polițistului tot felul de amenințări și mesaje pe whatsapp și pe facebook
Prins băut la volan, un șofer i-a transmis polițistului tot felul de amenințări și mesaje pe whatsapp și pe facebook

Polițistul din Gura Humorului anchetat în dosarul unei răfuieli, plasat sub control judiciar, după 24 de ore de arest

Polițistul din Gura Humorului anchetat în dosarul unei răfuieli, plasat sub control judiciar, după 24 de ore de arest
Polițistul din Gura Humorului anchetat în dosarul unei răfuieli, plasat sub control judiciar, după 24 de ore de arest