Vasile Tcaciuc, de 42 de ani, individul care a băgat groaza în cei aproximativ 200 de turiști care circulau cu mocănița de la Moldovița a fost reținut în cursul zilei de duminică. Pe numele său fusese emisă o ordonanță de reținere pentru o perioadă de 24 de ore, numai că până să pună mâna polițiștii pe el, Vasile Tcaciuc a dispărut. El a fost găsit în ieri dimineață, la Argel, iar ulterior a fost dus la poliție pentru a i se aduce la cunoștință că numărul infracțiunilor pentru care este cercetat a crescut.
„A fost extinsă urmărirea penală și față de infracțiunea de tulburarea ordinii și liniștii publice, trei infracțiuni de distrugere, precum și pentru infracțiunea de distrugerea sau semnalizarea falsă, fapte prevăzute de Codul Penal, ca urmare a blocării cu obiecte de mari dimensiuni a căii ferate înguste Mocănița”, se arată într-un comunicat remis de către Inspectoratul de Poliție al Județului Suceava.
De la sediul Poliției Rurale Vama, acolo unde a fost audiat, Vasile Tcaciuc a fost adus sub escortă și introdus în arestul IPJ Suceava. Dacă acum câteva zile spunea că nu are legătură cu faptele de care este acuzat, după încătușare Vasile Tcaciuc a preferat să ia poziția mutului și nu a răspuns la nici o întrebare a jurnaliștilor.
Incidentele au avut loc luni, 17 iunie
Incidentele care au dus la reținerea lui Vasile Tcaciuc s-au petrecut luni, 17 iunie. După ce a blocat calea ferată de mai multe ori cu mașina personală și cu bolovani puși pe linie, punând în pericol siguranța circulației pe linia ferată îngustă, un individ băut și violent din Moldovița l-a lovit pe mecanic cu pietre, țintind și asupra vagoanelor cu turiști. El a abandonat apoi mașina și s-a dus cu bicicleta în parcarea din apropierea gării din localitate, unde turiștii își parcaseră mașinile, distrugând 10 cauciucuri de la autoturismele acestora.
În momentul în care trenul a ajuns la km 8,5 de pe traseu, mecanicul a fost nevoit să frâneze brusc, în gabaritul liniei aflându-se parcat autoturismul unui localnic pe nume Vasile Tcaciuc, de 44 de ani. După un schimb de replici cu mecanicul locomotivei, bărbatul s-a retras, blocând din nou trenul după numai 500 de metri. Plecat cu greu și din acest punct, după ce individul s-a luat la ceartă cu turiștii, trenul a fost oprit din nou la km 7 și apoi la km 4, unde un morman de bolovani blocase din nou linia de cale ferată. Aici bărbatul a început să arunce cu pietre asupra personalului trenului și asupra vagoanelor cu turiști, lucrurile scăpând de sub control.
Mai mulți turiști au coborât pe o ploaie torențială din vagoane și între individul băut și violent și pasagerii vagoanelor s-au schimbat câteva replici și lovituri, turiștii solicitând intervenția poliției prin intermediul unui apel la 112. În momentul sosirii polițiștilor, Vasile Tcaciuc plecase deja de la locul conflictului. Între timp, martorii povestesc că individul a plecat spre casa părinților, unde a lăsat autoturismul, după care s-a deplasat cu bicicleta în parcarea din apropierea Gării Moldovița. Când turiștii s-au întors la capătul liniei, au găsit 10 cauciucuri tăiate pe jantă, acuzându-l pe Tcaciuc de vandalizarea mașinilor.
Nemulțumit de mersul afacerii proprii, individul și-a propus să alunge turiștii din Moldovița
Bărbatul de 42 de ani din comuna Moldovița este cunoscut de localnici ca fiind violent și periculos, având de-a lungul timpului antecedente în acest sens. Cei care îl cunosc spun că nemulțumirea lui, care a devenit vizibilă după ce a consumat alcool, s-ar putea datora faptului că magazinul deschis de acesta la capătul liniei, în Argel, nu are vânzările scontate. Noua organizare comercială destinată satisfacerii cerințelor turiștilor a fost lansată în urmă cu o lună de zile, când primăria a organizat o licitație pentru concesionarea unor spații comerciale în zona terminală din Argel. Vasile Tcaciuc și-a deschis un mic magazin acolo, însă vânzările nu au fost pe măsura așteptărilor. De aici se pare că provine și nemulțumirea acestuia pe tot ce înseamnă Mocănița și turiștii aduși de aceasta, nemulțumire care a provocat teroare în rândul celor veniți să se relaxeze în minivacanță la Moldovița.
După gratii
Individul care a băgat groaza în turiștii care circulau cu mocănița de la Moldovița a fost reținut pentru 24 de ore
