Un individ trimis în judecată pentru că a abuzat sexual o minoră în vârstă de 16 ani a scăpat de închisoare. Alin Nicușor Dascălu, de 27 de ani, din Șcheia, a fost găsit vinovat și condamnat pentru trei infracțiuni. Judecătorii de la Curtea de Apel Suceava l-au condamnat la două luni de închisoare pentru lovire sau alte violențe, la doi ani de închisoare pentru violare de domiciliu și la cinci luni pentru corupție sexuală. În final, cele trei condamnări au fost contopite, iar tânărul a primit o condamnare de doi ani de închisoare, dar magistrații au suspendat executarea în penitenciar a pedepsei. Soluția de ieri a Curții de Apel Suceava este definitivă.
Toată povestea s-a petrecut pe data de 25 martie 2012. În acea zi, inculpatul, se arată în rechizitoriul înaintat instanței de judecată, a consumat băuturi alcoolice la mai multe crâșme din comună. Spre seară, în jurul orei 20.00, în timp ce se deplasa prin comună, s-a întâlnit cu părinții victimei, dându-și seama din discuția avută cu aceștia că vor lipsi pentru câteva ore de la domiciliu. Apoi, când a ajuns în dreptul casei victimei, a intrat în curte și mai apoi în locuință, găsindu-le pe cele două minore, cea mare, în vârstă de 16 ani, la calculator, iar cea mică, de 6 ani, în pat.
Bărbatul s-a dus la minora de 16 ani, i-a spus că e frumoasă și că-i place de ea, după care a început să o mângâie pe piept, în zona coapselor și în zona genitală, propunându-i să întrețină relații sexuale.
Adolescenta i-a spus să plece din casă, în timp ce fetița de șase ani a început să plângă.
Inculpatul, în schimb, a strâns-o pe adolescentă cu mâna de gât și a lipit-o de perete, continuând să o mângâie și să o sărute, deși victima îi tot cerea să o lase în pace și să plece din locuință.
Norocul victimei a fost că în acele momente i-a sunat telefonul mobil, iar adolescenta i-a spus că o sună tatăl ei. Abia atunci, agresorul a părăsit locuința, speriat de consecințe.
Imediat după plecarea inculpatului, minora de 16 ani și-a sunat părinții și le-a povestit tot ce i s-a întâmplat, aceștia sesizând poliția.
La audieri, Alin Nicușor Dascălu și-a negat inițial faptele, povestind că a intrat în casa victimei, însă cu acordul acesteia, pentru a discuta despre vânzarea unui telefon mobil, interval în care nu s-a petrecut nimic din ceea ce a povestit adolescenta.
Ulterior, pe parcursul cercetărilor, a revenit asupra declarațiilor, susținând că a încercat doar să o sărute pe partea vătămată, iar minora s-a lovit singură de un perete.