Contestație respinsă

Individul acuzat că abuza sexual minore „agățate” pe Facebook rămâne după gratii



Ion Nae rămâne după gratii
Ion Nae rămâne după gratii

Individul arestat preventiv săptămâna trecută la cererea procurorilor DIICOT Suceava, sub acuzația că a terorizat și abuzat sexual mai multe minore pe care le-a abordat pe rețeaua de socializare Facebook, folosindu-se de o identitate furată (fotografiile unui tânăr necunoscut și un nume fals), rămâne după gratii.
Ion Nae (41 de ani), din județul Dâmbovița, a făcut contestație împotriva deciziei de arestare preventivă, cerând să fie lăsat în libertate. Constestația s-a judecat ieri, la Curtea de Apel Suceava, dar magistrații l-au trimis pe Nae înapoi în arestul poliției județene.
Acuzațiile aduse lui Ion Nae sunt de-a dreptul șocante: după ce a fabricat identitatea unui tânăr plin de bani, bărbatul a ajuns să terorizeze minore pe care le aborda pe rețeaua de socializare și, prin șantaj și manipulare, le determina să facă lucruri oribile.
„Folosind la început șantajul sentimental: «faci să-mi demonstrezi că mă iubești cu adevărat», inculpatul a îndrumat și determinat mai multe victime minore, cu vârste cuprinse între 11 și 15 ani, să se fotografieze în ipostaze cu vădit caracter sexual, în care acestea să apară dezbrăcate, în poziții cu un comportament sexual explicit, și să-i trimită ulterior fotografiile, pe care inculpatul le deținea și stoca în vederea distribuirii sau expunerii. Ulterior, profitând de existența acestor imagini compromițătoare, inculpatul încerca să constrângă victimele să comită acte de natură sexuală asupra propriului corp sau asupra altor minori. În situația în care, la un moment dat, victimele nu răspundeau cererilor inculpatului, acestea erau șantajate cu faptul că fotografiile lor vor fi prelucrate cu ajutorul unui program informatic, pentru a obține niște fotografii compromițătoare, care ulterior ar fi putut fi distribuite pe rețeaua Facebook sau prin afișare în comunitatea de unde proveneau acestea”, explicau anchetatorii într-un comunicat remis în ziua arestării preventive a lui Ion Nae.



Recomandări