Tentativă de omor

Individ condamnat și întemnițat în penitenciar, după ce a stâlcit în bătaie un tânăr

Individ condamnat și întemnițat în penitenciar, după ce a stâlcit în bătaie un tânăr
Individ condamnat și întemnițat în penitenciar, după ce a stâlcit în bătaie un tânăr

Un bărbat din județul Botoșani a fost identificat de polițiști și ridicat din zona Câmpulung Moldovenesc, după ce pe numele său a fost primit un mandat de executare a pedepsei cu închisoare. Bărbatul de 38 de ani fusese condamnat la o pedeapsă de 2 ani și 6 luni de închisoare cu executare pentru comiterea infracțiunii de tentativă de omor și urmează acum să-și ispășească pedeapsa în Penitenciarul Botoșani, unde a fost trimis sub escortă.
Fapta pentru care a fost condamnat Gabriel Asaftei, de 38 de ani, din comuna Vorona, județul Botoșani, s-a petrecut în urmă cu 4 ani de zile, însă cercetările s-au desfășurat anevoios. Pe 26 februarie 2014, Gabriel Asaftei, în timp ce era împreună cu un prieten, a intrat în conflict cu un alt tânăr. Conflictul a degenerat în violențe, iar Asafteil-a lovit cu pumnul pe tânăr, acesta din urmă prăbușindu-se la pământ. În acel moment Gabriel Asaftei a tăbărât pe el, aplicându-i o ploaie de pumni și picioare. Cu multiple traumatisme, cel bătut a ajuns la spital, medicii legiști apreciind că a avut nevoie de 85-88 de zile de îngrijiri medicale, leziunile suferite punându-i în primejdie viața.
După mai multe sentințe date de-a lungul anului 2017, în luna decembrie a anului 2017 Tribunalul Botoșani l-a condamnat definitiv pe Gabriel Asaftei la 2 ani și 6 luni de închisoare cu suspendare, sub supraveghere, însă acesta nu a respectat în perioada care a urmat restricțiile impuse de instanță. În urma sentinței date de Curtea de Apel Suceava, la data de 19 martie 2018, prin care bărbatul a fost condamnat la 2 ani și 6 luni de închisoare cu executare, pe numele său a fost emis marți mandatul de executare a pedepsei cu închisoare. Mandatul a ajuns la Poliția municipiului Câmpulung Moldovenesc pentru punere în executare, existând informații că individul condamnat s-ar afla la lucru în zonă. Polițiștii Biroului de Investigații Criminale l-au căutat astfel în 3 locații din Câmpulung, comunele Sadova și Fundu Moldovei, Gabriel Asaftei fiind identificat la ultima dintre aceste adrese. El a fost transportat sub escortă și introdus în Penitenciarul Botoșani, unde își va ispăși pedeapsa.

Recomandări

Închisoare cu suspendare în urma unui groaznic accident după ce un autoturism s-a oprit pe linie, în fața unui marfar

Hoți tineri, dar cu ani de infracționalitate în spate, condamnați cu executare pentru spargeri de mașini în Suceava

Ședere prelungită după gratii pentru un individ care a dat semne clare că nu se poate opri din furat mașini

Sucevean extrădat din Olanda, urmărit internațional pentru furturi din Austria și cu rest de pedeapsă din Cehia