Anchetă procurori

Individ cercetat în libertate, sub control judiciar, după ce și-a bătut atât de tare concubina, încât femeia a rămas fără splină



Parchetul de pe lângă Judecătoria Fălticeni
Parchetul de pe lângă Judecătoria Fălticeni

Procurorii de la Fălticeni au anunțat că au luat măsura preventivă a controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile față de un individ care și-a agresat grav concubina, lăsând-o cu infirmitate fizică permanentă. Inculpatul, I.P.G., a petrecut anterior și 24 de ore în arest.
Fapta a fost comisă la mijlocul lunii iunie, anchetatorii așteptând la dosar concluziile medicilor privind leziunile suferite de femeie.
”În mod concret, la data de 17.06.2025, în jurul orelor 16:00-17:00, în timp ce se afla la domiciliu, în curtea locuinței, împreună cu concubina sa, pe fondul unui conflict spontan și al consumului de alcool, i-a aplicat două lovituri cu pumnul în zona abdomenului, provocându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare un număr 34-35 de zile de îngrijiri medicale și infirmitate fizică permanentă.
Din concluziile certificatului medico-legal reiese că la data agresiunii leziunile au fost de natură să-i pună victimei viața în primejdie, intervenția chirurgicală impunându-se de urgență pentru salvarea vieții victimei. Pierderea splinei reprezintă pierdere de organ și îi conferă infirmitate fizică permanentă”, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Fălticeni.
Femeia a declarat în fața procurorilor cănu are pretenții de natură civilă sau penală față de inculpat și nu dorește emiterea unui ordin de protecție.
Măsura controlului judiciar a fost impusă pentru ca inculpatului să-i poată fi impuse mai multe măsuri restrictive.
Individul urmează să fie trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de violență în familie.



Recomandări

Individ cercetat în libertate, sub control judiciar, după ce și-a bătut atât de tare concubina, încât femeia a rămas fără splină

Femeie arestată după ce și-a bătut crunt concubinul. Al doilea caz în care o femeie comite violențe extreme asupra ”sexului tare”