India va produce un film bollywoodian despre Hitler



Studiourile indiene de la Bollywood, celebre pentru filmele muzicale siropoase, se pregătesc să exploreze un „teritoriu” necunoscut și considerabil mai sumbru, urmând să producă un lungmetraj despre ultimele zile din viața lui Adolf Hitler, informează AFP.
Potrivit regizorului acestui proiect cinematografic, Rakesh Ranjan Kumar, filmul va prezenta ultimele zile din viața dictatorului nazist, petrecute într-un buncăr din Berlin, în 1945.
Intitulat „Dear Friend Hitler”, o aluzie la cele două scrisori expediate dictatorului german de părintele independenței Indiei, Mahatma Gandhi, acțiunea filmului se va concentra asupra personalității lui Hitler și a relațiilor sale cu cei apropiați, cu puțin timp înainte de căderea regimului nazist.
Personajul Hitler va fi interpretat de un veteran de la Bollywood, actorul Anupam Kher, care l-a interpretat pe Gandhi într-un film de televiziune, iar actrița Neha Dhupia, fostă miss India, o va interpreta pe amanta, devenită ulterior soția dictatorului, Eva Braun.
Potrivit producătorului Anil Sharma, acest proiect cinematografic reprezintă „o descriere analitică a ideologiei lui Hitler”.
„Vom încerca să arătăm temerile sale, sentimentul de nesiguranță și presiunile la care a fost supus în momentul în care trebuia să ia decizii cruciale”, a adăugat producătorul indian.
Filmul va avea o serie de similitudini cu producția germană „Der Untergang/ Ultimele zile ale lui Hitler” (2004), care descria de asemenea ultimele zile ale dictatorului. Rolul principal a fost interpretat de Bruno Ganz, iar filmul, regizat de Oliver Hirschbiegel, a fost aclamat de critica de specialitate. În această producție germană s-a făcut remarcată și actrița de origine română Alexandra Maria Lara.
Filmul de la Bollywood va fi însă o producție originală, a asigurat producătorul Anil Sharma, care a mărturisit că nu știe deocamdată dacă va include în acest proiect tradiționalele pasaje muzicale și scene de dans indiene.
„Dear Friend Hitler”, cu un buget de producție de aproximativ trei milioane de dolari, va fi filmat atât în studio, cât și în pădurile și munții din India. Filmările vor debuta în luna august, iar producătorii nu au anunțat data lansării pe marile ecrane.