Nu știu ce semnificație o fi avut weekendul trecut, cert e că s-au întâmplat atâtea câte ar putea acoperi un întreg campionat. Tonul l-a dat rezultatul derbiului de la Cluj, care mi-a inspirat următoarea chestiune: ce le aseamănă pe CFR și Manchester United? Ambele au o înfrângere acasă la diferență de cinci goluri și totuși au prima șansă la titlu!
De-a lungul și de-a latul Europei am avut parte de niște bijuterii de goluri, dintre care l-aș alege pe cel de-al doilea marcat de Raul în meciul excluselor din Liga Europa. Eleganță și îndemânare într-o execuție, culmea, mult mai des întâlnită în fotbalul nostru cel de zi cu zi! A simula șutul la colțul lung și apoi a trage balonul cu talpa pentru finalizare cu celălalt picior nu este ceva interzis muritorilor de rând, dar parcă nu-ți mai vine s-o faci când ai crampoane de doi centimetri.
Să trecem la faze ciudate și coincidențe neduse până la capăt. Unii dintre noi și-l amintesc pe Ungureanu, prin anii 80, după ce a înscris un gol cu fața. Ne-am amuzat când își freca nasul roșu, cu ochii în lacrimi. Ei bine, două faze similare, dar cu deznodământ diferit, s-au petrecut tocmai la meciurile Barcelonei și Realului! Aragonezul Aranda părea ratangiul perfect după ce a luftat în fața porții goale și apoi a irosit un penalty, toate la 0-0 cu Barcelona. Dar apoi a scăpat în unghi, a șutat, Valdes a respins direct în capul atacantului și… gol! N-a trecut mult timp și, într-unul dintre cele mai nebune 0-0 pe care le-am văzut, la Real-Valencia, Benzema a pățit același lucru, numai că mingea s-a dus pe lângă. Tot la acest meci am fost martorii agresiunii asupra unui fotbalist de către un… coechipier! Da, cine altul decât Pepe?! Și cine altul decât Balotelli, la Arsenal cu City, putea demonstra că prostia poate fi mai mare decât capul, cu tot cu creastă?! Inexplicabil, Mancini l-a ținut în teren în ciuda faulturilor repetate cu care parcă cerșea cartonașe, dar după cel roșu din finalul meciului n-a mai rezistat când a văzut cu ce pași mărunți părăsea terenul băiatul ăsta decervelat, când cetățenilor le ardea fundul după golul egalizator măcar. Tot la meciul ăsta au fost niște ratări de n-am cuvinte să le descriu… Ce se poate spune despre aia a lui van Persie, cu capul din doi metri, traiectorie clară de gol deturnată de pe linia porții în bară de coechipierul Vermaelen, aflat în zbor prin zonă?!
Închei cu Ibrahimovic. Rar mi-a fost dat să văd o atitudine așa trufașă ca a suedezului la meciul pierdut în fața Fiorentinei pe San Siro, cu care ocazie Milanul a pierdut primul loc, posibil și titlul. Parcă dorea să le arate colegilor că, dacă el nu joacă, ei nu sunt în stare să câștige. Centrarea aia pe la spate care a stricat un atac periculos a fost emblematică. Și o mulțime de pase pe culoar, bune ca intenție, dar executate în scârbă, suficient de încet ca să fie interceptate. Să-i ofere cineva lui Ibra o echipă cu care să câștige Liga Campionilor (Barcelona n-a fost bună…), că de atâtea scudetti i s-a cam luat!
