Corpul de control al ministrului Muncii a stabilit că angajați de la Casa de Pensii sunt vinovați pentru plata eronată a indemnizațiilor pentru revoluționari și soțul supraviețuitor, aceștia fiind cercetați administrativ pentru că nu au emis instrucțiuni și norme tehnice, informează, vineri, MMFPS.
Corpul de control al ministrului Muncii a făcut, în perioada 24 aprilie – 4 mai, o verificare a activității Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP), echipa de control stabilind că angajații din cadrul CNPP care aveau responsabilitatea elaborării instrucțiunilor și normelor tehnice și metodologice de aplicarea a dispozițiilor legale nu au emis nici o normă sau orice alte instrucțiuni cu privire la aplicarea acestei legi, ceea ce a condus la un mod de calcul eronat.
„În acest sens, s-a dispus începerea cercetării administrative a celor responsabili, cu privire la nerespectarea atribuțiilor din fișa postului referitoare la emiterea de note tehnice și instrucțiuni pentru prevederile Legii 285/2010. Obiectivul central al controlului a vizat modul de calcul și de plată a indemnizațiilor pentru revoluționari, acordate conform Legii nr. 341/2004, și a indemnizațiilor pentru soțul supraviețuitor, acordate conform Legii nr. 578/2004, la nivelul anilor 2011 și 2012”, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale (MMFPS) transmis agenției MEDIAFAX.
În ceea ce privește modul de calcul și de plată a indemnizațiilor pentru revoluționari (Legea 341/2004) și a indemnizațiilor pentru soțul supraviețuitor (Legea 578/2004), Corpul de control a constatat că, în perioada ianuarie 2011 – martie 2012, CNPP a aplicat în mod eronat prevederile art. 10, alin (1) din Legea 285/2010, privind majorarea cu 15 la sută a indemnizațiilor pentru revoluționari și a celor pentru soții supraviețuitori, în sensul că a reîntregit cuantumul acestor indemnizații la valoarea din iulie 2010 (dată la care acestea au fost diminuate cu 15 la sută), în loc să aplice majorarea de 15 la sută la cuantumul din luna octombrie 2010 al acestor indemnizații, așa cum prevedea Legea 285/2010.
CNPP are de recuperat aproximativ 1,82 milioane de lei
Potrivit MMFPS, după aplicarea defectuoasă a acestor prevederi legale, CNPP are de recuperat aproximativ 1,82 milioane de lei.
Indemnizația pentru revoluționari a fost calculată incorect pentru aproximativ 16.000 de persoane, de la care trebuie recuperată suma de 1,25 milioane de lei, în medie 77,9 lei pe lună de persoană.
Indemnizația pentru soțul supraviețuitor a fost calculată și plătită eronat pentru aproximativ 200.000 de persoane, de la care CNPP are de recuperat aproximativ 576.000 lei, adică 2,76 lei pe lună de persoană.
Pentru recuperarea acestor debite și pentru respectarea termenelor legale, măsurile dispuse vizează urgentarea emiterii deciziilor de debit – acolo unde acestea nu au fost emise sau comunicate, în vederea recuperării eșalonate a sumelor încasate necuvenit, cu respectarea termenului general de prescripție (36 de luni) și instituirea la nivelul CNPP a unui sistem de monitorizare a stadiului de recuperare a debitelor rezultate din sumele plătite necuvenit în cazul beneficiarilor Legii 341/2004 și ai Legii 578/2004.
„Trimestrial, CNPP va transmite MMFPS o informare asupra stadiului de recuperare a acestor debite”, precizează sursa citată.
Corpul de control al ministrului Muncii a dispus și identificarea unor măsuri administrative de natură să evite apariția aplicării eronate a altor acte normative și să asigure întărirea controlului managerial bazat pe proceduri unitare de lucru.
În ianuarie, Curtea de Conturi a depistat unele disfuncționalități la Casa Națională de Pensii, la momentul controlului fiind 1.672 de cazuri de incompatibilitate și CNP-uri eronate, instituția explicând că acest lucru este cauzat de lipsa unui sistem informatic integrat între instituțiile subordonate MMFPS.
Raportul Curții de Conturi a stabilit că peste șase miliarde de lei lipsesc ca urmare a neîncasării unor creanțe din anii precedenți, însă fostul președinte al CNPP Doina Pârcălabu declara că raportul este unul preliminar și, în plus, aceste sume ar fi trebuit încasate în perioade anterioare.
În același raport erau menționate pierderi de aproximativ 130 de milioane de euro pentru că CNPP nu ar fi realizat venituri din dobânzi, președintele instituției explicând că există o convenție cu Ministerul de Finanțe privind dobânzile și că există excedent doar în primele zile ale lunii, pe măsură ce se fac plățile fiind necesară suplimentarea bugetului de pensii.
Ministerul Muncii a dispus în aprilie un control la Casa Națională de Pensii Publice. Controlul a vizat atât modul în care au fost respectate măsurilor dispuse de Curtea de Conturi, cât și stabilirea cauzele care au dus la plata incorectă a unor indemnizații pentru revoluționari și soțul supraviețuitor.