Inculpații din dosarul „Mafia cărnii”, trimiși în judecată pentru evaziune fiscală de 24,6 milioane lei

Inculpații din dosarul „Mafia cărnii” au fost trimiși în judecată, luni, de procurorii DIICOT, ei fiind acuzați că au prejudiciat statul român cu peste 24,6 milioane de lei, folosindu-se de evaziune fiscală, spălare de bani sau dare și luare de mită, informează Mediafax. Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) l-au trimis în judecată în acest dosar pe Andrei Sileanu pentru constituire de grup infracțional organizat, evaziune fiscală, spălare de bani, participație improprie sub forma instigării, la săvârșirea infracțiunii de transmitere fictivă a părților sociale sau a acțiunilor deținute într-o societate, în scopul săvârșirii de infracțiuni.În același dosar vor fi judecați și Sorin Seleșiu și Bogdan-Radu Curticiu, pentru constituire de grup infracțional organizat, evaziune fiscală, spălare de bani, comercializarea de produse alterate și cumpărare de influență.De asemenea, în fața judecătorilor vor ajunge și Ana Drelciuc, Daniela Georgeta Grumăzescu, Ștefan Aldulescu, sub acuzația de constituire de grup infracțional organizat, evaziune fiscală și spălare de bani. Alte patru persoane – Răzvan-Gabriel Malciu, Nicoleta-Gabriela Sileanu, Berbecaru Nicoleta-Mariana, Andrei-Valentin Calotă (fost Băceanu) – urmează să fie judecate pentru comiterea infracțiunilor de constituire de grup infracțional organizat, complicitate la comiterea infracțiunii de evaziune fiscală și complicitate la comiterea infracțiunii spălare de bani.

Recomandări

Percheziții la două firme din Suceava, într-un dosar privind moldoveni care înșelau români de la distanță, cu sume imense

Al doilea dosar în care s-a lăsat cu condamnări în „Fabrica de permise de la Suceava”, strămutat la Cluj-Napoca

Comisarul-șef Radu Obreja, fostul șef al Serviciului Permise și Înmatriculări Suceava
Comisarul-șef Radu Obreja, fostul șef al Serviciului Permise și Înmatriculări Suceava

Șoc: primul dosar de condamnare a fostului șef de la Permise și Înmatriculări, trimis spre rejudecare. Totul se reia de la zero

Georgiana Vargan, avocata care îl reprezintă pe unul dintre cei implicați în dosar
Georgiana Vargan, avocata care îl reprezintă pe unul dintre cei implicați în dosar