Inconștiență

Incubatoare pentru bebeluși, transportate neîmpachetate de la vechea la noua Maternitate Fălticeni cu remorca de la Salubritate

Incubatoarele sunt urcate fără nici o protecție în remorca tractorului

O situație greu de imaginat a fost surprinsă, ieri, de jurnaliști, la noua maternitate din Fălticeni, care urmează să fie inaugurată, vineri, de ministrul Sănătății, Florian Bodog. Incubatoarele pentru bebeluși din dotarea vechii maternități, dar și vestiare, dulapuri, noptiere și alte piese de mobilier de dimensiuni mai mari au fost transportate din clădirea veche în cea nouă în remorca unui tractor de la serviciul Salubritate al Primăriei Fălticeni. Cei care s-au ocupat de încărcare și transport au fost muncitori din cadrul aceluiași serviciu. Pe lângă mijlocul de transport ales pentru transportul unor echipamente și materiale care intră în dotarea unei secții de spital nou-nouțe, ceea ce frapează este că acestea au fost scoase din vechea secție fără a fi împachetate și sigilate, nici măcar la nivelul la care se face cu mobilierul atunci când se văruiește într-o casă. Incubatoarele destinate nou-născuților prematur au fost urcate de muncitori în remorca de la salubritate exact așa cum se aflau în secție, fără să fie măcar învelite într-o folie de material plastic. O componentă a unui aparat care s-a desprins și a căzut pe scări în timpul transportului a fost ridicată cu nonșalanță de un muncitor și pusă lângă incubator pentru a fi ulterior montată.
Chemat de unul dintre angajații spitalului la fața locului, din cauza jurnaliștilor care filmau și puneau întrebări, managerul spitalului, dr. Vlad Morariu, a spus inițial că nu vrea să aibă scandal și le-a cerut ziariștilor să nu mai filmeze, pentru că nu au autorizație pentru asta. După un schimb de replici referitoare la dreptul presei de a aduce la cunoștința publicului scene precum cele de la Maternitatea Fălticeni, dr. Morariu a chemat poliția pentru a-i da afară pe ziariști din curtea unității spitalicești.
Șeful DSP: ”Aparatura unei secții de un asemenea risc trebuie transportată în condiții speciale”
Ulterior, managerul Spitalului Municipal Fălticeni, dr. Vlad Morariu, ne-a declarat că tractorul cu remorcă aparține Primăriei Fălticeni, căreia i-a solicitat sprijinul pentru transport, însă acesta nu a fost folosit niciodată pentru transportul gunoiului. ”Am spălat remorca de mai multe ori cu apă și săpun, am dezinfectat-o, am pus burete, am pus folie și carton dedesubt și înainte de a fi instalate toate materialele sunt spălate și dezinfectate. Mâine facem prima nebulizare (n.r. metodă de dezinfecție prin pulverizare de ceață rece sau caldă, considerată foarte eficientă în eliminarea bacteriilor și virusurilor periculoase), iar joi a doua, după care DSP face recoltarea de probe. Eu sunt sigur că nu vor fi probleme”, ne-a declarat dr. Morariu, care a recunoscut, totuși, că mijlocul și modalitatea de transport alese de subordonații săi ”poate n-au fost cele mai potrivite”.
De aceeași părere a fost și dr. Cătălina Zorescu, directorul adjunct al DSP Suceava, care a declanșat imediat o anchetă la Fălticeni. ”Este incredibil! Aparatura unei secții de un asemenea risc trebuie transportată în condiții speciale, de maximă securitate medicală. Puteam ajuta, puteam colabora, dacă ne solicitau. Este păcat să finalizăm un lucru la care s-a muncit atât de mult, printr-un pas de ăsta heirupist, care creează riscuri pentru activitatea ulterioară. Aducem într-un spațiu nou, igienizat, aparatură și materiale posibil contaminate”, a declarat adjunctul DSP Suceava. Dr. Zorescu a mai spus că Maternitatea Fălticeni trebuie să solicite autorizarea cu minimum 30 de zile înainte de punerea în funcțiune și că până ieri aceasta nu fusese cerută.
Investiția în noua maternitate a fost de două milioane de lei, de la bugetul local
Primarul de Fălticeni, Cătălin Coman, a declarat că intenția administrației locale a fost ”să dăm o mână de ajutor” și că tractorul este singurul mijloc de transport disponibil. Și el a subliniat că acesta nu este destinat transportului de gunoi, ci pentru mobilier stradal și alte materiale voluminoase. ”Condițiile DSP sunt extrem de stricte și riguroase. Dacă nu este totul impecabil, maternitatea nu se deschide”, a mai spus primarul de Fălticeni.
Noua maternitate din Fălticeni va funcționa în clădirea unei foste școli. Lucrările de reamenajare și recompartimentare a spațiilor pentru asigurarea circuitelor funcționale au început în a doua parte a anului 2016, costurile totale, în cuantum de aproximativ două milioane de lei, fiind susținute de la bugetul local.
Lucrările au vizat și schimbarea instalațiilor electrice și sanitare, instalarea sistemului de furnizare a oxigenului. De asemenea, maternitatea dispune de mobilier nou, de paturi noi, fiind achiziționate echipamente printre care un aparat de resuscitare nou-născuți și un aparat de ventilație mecanică nou-născuți, o masă de operație și o lampă scialitică.
Capacitatea este de 57 de paturi, dintre care 35 de paturi în Compartimentul de Obstetrică-ginecologie, 17 paturi în Compartimentul de Neonatologie și cinci paturi în Compartimentul ATI.
În maternitate își desfășoară activitatea 80 de persoane – infirmiere, asistenți medicali și medici.
Coordonator al Maternității Fălticeni este medicul Irina Iancu, iar Compartimentul de Neonatologie este condus de medicul Mariana Sigmund. Șeful Compartimentului ATI din cadrul maternității este dr. Stanislav Grigoriev. Nu știm unde se aflau aceștia ieri, în momentul în care muncitorii de la salubritate au intrat în vechea maternitate, au luat incubatoarele pentru bebeluși și le-au urcat în remorca tractorului pentru a le duce la noul sediu al secției.

Incubatoare pentru bebeluși, transportate neîmpachetate de la vechea la noua Maternitate Fălticeni cu remorca de la Salubritate
Incubatoare pentru bebeluși, transportate neîmpachetate de la vechea la noua Maternitate Fălticeni cu remorca de la Salubritate
Incubatoare pentru bebeluși, transportate neîmpachetate de la vechea la noua Maternitate Fălticeni cu remorca de la Salubritate
Incubatoare pentru bebeluși, transportate neîmpachetate de la vechea la noua Maternitate Fălticeni cu remorca de la Salubritate
Incubatoare pentru bebeluși, transportate neîmpachetate de la vechea la noua Maternitate Fălticeni cu remorca de la Salubritate
Incubatoare pentru bebeluși, transportate neîmpachetate de la vechea la noua Maternitate Fălticeni cu remorca de la Salubritate
Dr. Catalina Zorescu, adjunct al DSP Suceava

Managerul Spitalului Municipal Falticeni, dr. Vlad Morariu

Recomandări

Testare gratuită a riscului consumului de alcool, în parcurile din Vatra Dornei, Fălticeni, Câmpulung Moldovenesc, Gura Humorului și Rădăuți