Este o datorie cetățenească aproape sacră să păstrăm integritatea monumentelor istorice, pentru că ele vor vorbi generațiilor viitoare despre gloria vremurilor de ieri, certificând continuitatea culturii și civilizației noastre pe aceste meleaguri.
Totuși, întrucât simțul civic este pe la noi mai fragil ca un ciorap de damă, monumentele istorice sunt ciopârțite sau distruse în totalitate, de mâna unor vandali ai zilelor noastre. Și chiar dacă vinovații apucă să-și primească pedeapsa, distrugerea rămâne distrugere, lăsându-ne cu o durere care ciugulește nemilos din pieptul nostru, asemenea unui pui de infarct.
Un astfel de monument istoric a dispărut, nu chiar cu mult timp în urmă, printr-o inconștiență, provenind din același simț civic descărnat, de care pomeneam. Monumentul istoric la care ne referim nu este vreo cetate rămasă de la strămoșii daci sau vreun mausoleu din primul război mondial, ci este faimosul burtoi al poetului fost parlamentar Adrian Păunescu, burtoi șters de pe fața pământului din cauza unei nesăbuite cure de slăbire, ținute de stăpân.
***
Pântecele păunescian, străveche arhitectură… Din această cazemată impunătoare, având un volum mai încăpător ca al unui rezervor de automobil marca « Hummer », porneau, pe vremuri, compozițiile care asigurau combustia Cenaclului « Flacăra ». Dacă doreai să rememorezi osanalele aduse de acest cenaclu Partidului Comunist Român și conducătorului suprem Ceașcă, n-aveai decât să acționezi cu telecomanda buricul păunescian, care-ți punea la dispoziție piesele dorite, zburând prin aer ca niște balonașe:
-Să învățăm ce-nseamnă omenia!- tuna Păunescu, strecurându-și lăboanța în intimitățile vreunei uteciste de serviciu, care stătea în minijupă lângă el, crăcită și iubitoare.
-Să învățăm ce-nseamnă omenia! – aproba publicul, descreierat de excitație.
– Și comuniști să învățăm să fim!- adăuga poetul, cu celulita fălcilor desenându-i valuri marine și porcine.
– Și comuniști să învățăm să fim! – răspundea tineretul patriei, dând din mâini și din picioare.
Primul care ar trebui pedepsit usturător pentru distrugerea monumentului în cauză este Păunescu însuși. El trebuie să înțeleagă, măcar acum când fapta e comisă, că istoricu-i burdihan, imposibil de înconjurat cu o simplă curea, nu era proprietatea sa, ci ținea de patrimoniul statului.
Nu știu cum, dar de când burtoiul lui Păunescu a trecut la cele veșnice, parcă și noi suntem mai săraci, mai triști, mai singuri.