Actuala campanie pentru PE relevă, la nivel național și la nivel local, abordări inconsecvente, demagogice, înguste, lipsite de minimum de fair-play ale forțelor politice, abordări ce reflectă gândirea unor persoane și mai puțin strategia unor echipe de management politic; includ în această categorie, fără ezitare, PSD Suceava, pentru maniera în care a prezentat electoratului sucevean candidatul său, domul Cătălin Nechifor, un tânăr valoros, plasat pe un loc eligibil. Astăzi, domnul Gavril Mîrza, bazându-și strategia pe un anume patriotism „local”, solicită electoratului sucevean să sprijine candidatul PSD, aducând ca motivație poziția eligibilă deținută de acesta; în mod deliberat, domnia sa ignoră caracterul politic al votului, îndeosebi pentru acest tip de competiție cum sunt euroalegerile pentru PE, dar în general pentru ceea ce numim ”votul pe listă”; este regretabilă, spun eu, nu eventuala ofensă adusă celorlalte forțe politice, cât posibila ofensă adusă electoratului din Suceava. Apreciez că această optică/abordare, ce a avut un anume succes în anii 92-96, este actualmente complet perimată, întrucât electoratul român este mai informat, mai educat, deplin conștient de avantajul pluralismului de opțiuni; impunerea presei ca a patra putere a statului de drept, libertatea de opinie, libertatea de expresie, liberalismul economic, libera circulație în spațiul UE, autonomia universitară etc. – sunt numai câteva din realitățile ce caracterizează societatea românească în prezent. Ignorarea de către forțele politice a unor realități de tipul invocat poate echivala cu o ofensă adusă electoratului, respectiv plata unui preț în consecință. În trecutul nu foarte îndepărtat al competiției electorale din județul Suceava, respectiv anii 2000 sau 2004, aceeași conducere a PSD a propus drept candidați eligibili pe domnii Tudor Mohora, Octav Cozmîncă și alții, ei fiind mai apoi „reprezentanți” ai județului Suceava în Parlamentul României; în calitate de cetățean al județului, îmi este greu să percep cum, de pildă, domnul Mohora, cunoscător al realităților de pe malurile Dîmboviței, în timp ce dumnealui și alții din Capitală discută în termeni de „bucureșteni” și „provinciali”, poate într-adevăr să susțină la București interesele celor peste 700.000 locuitori ai județului Suceava. La acel moment, domnul Gavril Mîrza nu a discutat despre patriotismul „local”, nu a cerut electoratului să ignore candidații PSD ce nu au nici o tangență cu județul Suceava, dimpotrivă a mizat pe caracterul politic al votului exprimat; concluzia ce se degajă din raționamentul sugerat succint : inconsecvență și demagogie!
Există mai mulți factori ce își pun amprenta în formarea/conturarea, pe parcursul anilor, a anumitor tipuri de personalități; acest aspect este și a fost valabil astăzi sau cu două milenii în urmă, în România sau orice țară din lume; psihologi precum Carl Jung sau Katherine Briggs sugerează că îndeosebi ADN-ul biologic și mediul social vor induce în timp un anumit tipar de personalitate al individului, adică existența unui anumit caracter (sau lipsa acestuia), un anumit temperament etc.; fără raportare la un sistem de valori, la principii/reguli universale, dependente de „matricea culturală” a unei națiuni, puterea în sine devine un „drog” formidabil ce „orbește” individul , drog față de care cafeaua sau țigara sunt două „surogate inofensive”; cheia rezistenței la „drogul” invocat rezidă în caracterul fiecăruia , aspect pe deplin valabil în politică, societate, afaceri, cultură etc.; subjugat de putere, cel în cauză va disocia între „noi” și „ei”, „buni” și „răi”, „inocenți” și „corupți”, principiul de „ieri” și principiul de „azi” etc.
Pentru a rămâne echilibrați față de noi înșine, în calitate de persoană implicată politic, cu riscul de a fi considerat ușor idealist/utopic, remarc faptul că actualul moment politic traversat obligă la respectarea unor minime reguli de competiție, la un minim de consecvență între „ieri” și „azi”, între discurs și realitate, între strategii și argumente; în ultimă instanță , în calitate de cetățeni, nu gândim identic și nici nu trebuie să o facem, însă România europeană de astăzi nu poate fi disociată de o profesionalizare a competiției politice; altfel, riscăm a rămâne o națiune integrată în UE, dar „localizată” la periferia ei pentru încă două decenii.
Nu voi extinde analiza cu privire la domnul Cătălin Nechifor, la „fragmentările” induse PSD Suceava după promovarea sa ca prim-vicepreședinte, însă exprim convingerea că domnia sa, un tânăr cu perspective în politică, va abandona strategia de „candidat eligibil” și va opta pentru alte argumente ce pot fi incluse în oferta de marketing politic adresată județului Suceava, ținând seama că votul „uninominal” va rezolva, poate, „ecuația” politică internă, însă pentru PE se va aplica numai votul pe listă; după un deceniu și jumătate de „viziune” PSD la conducerea acestui județ, constatăm că regiunea de Nord-Est a rămas cea mai săracă din UE, că Suceava a rămas „izolată” pe harta României, că valorile Bucovinei sunt doar în parte promovate în Europa etc. Așadar, există, cred eu, direcții multiple în care se pot construi strategii pentru Europarlament, direcții care să nu ofenseze logica electoratului din Suceava, direcții care să nu exceadă o minimă consecvență între „ieri” și „azi”, direcții ce conduc la proiecte regionale de interes pentru această parte a țării. Mai mult, atunci când interesul colectiv impune, forțele politice sunt obligate „să-și întindă mâna” și să susțină proiecte comune cu impact pe termen lung; de pildă, „stânga” și „dreapta” scenei politice guvernează cu succes în Germania sau Austria, iar în trecutul apropiat am întâlnit diverse „mixaje” politice în alte țări ale UE; de ce nu este posibil acest lucru și în România?
