Cunoscută și apreciată mai mult în afara granițelor țării decât în țară, încondeietoarea Lucia Condrea, din Moldovița, s-a întors recent din Franța, unde a primit un merituos premiu II la Tours, în cadrul unei Expoziții internaționale de ouă decorate.
Premiul i-a fost decernat de publicul vizitator prin vot și de juriul expoziției. Organizatorii evenimentului i-au decernat Luciei o plachetă, iar din partea Gouverneur District France-Centre Lions Clubs International a primit un fanion cu dedicație.
Acest premiu, la fel ca și celelalte distincții obținute în cei aproape 15 ani de când încondeiază ouă în tehnica numită în limbajul de specialitate „batik”, combinată cu elemente din vechea tradiție bucovineană a „închistării” ouălor, a fost decernat în Europa în premieră pentru tehnicile originale și creațiile artistice excepționale ale bucovinencei.
Peste 1.000 de ouă expuse în muzeul de la Moldovița Lucia Condrea ne-a spus că a creat cinci tehnici de lucru: tradițională (în culori), grafica alb-negru, tehnica antichităților – inspirată din plafoane, pavaje și coloane, dantelărie (goblen pe ou) și ceară în relief cu culori. „În expozițiile din Occident mi s-au cerut mult bronzurile și lucrările în foiță de aur. Respectând canoanele artei, m-am perfecționat”, apreciază artista.
Încondeietoarea ne-a mai povestit că în acest an a fost invitată în nenumărate orașe din Europa, unde se organizează expoziții internaționale de ouă încondeiate, pictate, decorate, dar a ales expoziții din Franța, Germania, Suedia, unde vin cei mai buni încondeietori de ouă din toată Europa și nu numai.
Juriul fiecărei expoziții, format din oameni de specialitate, este cel care selectează cine poate să expună și cine nu. Lucia Condrea este printre favoriții expozițiilor internaționale, arta ei fiind apreciată și dată drept model celorlalți participanți. În toți acești ani, de când și-a transformat pasiunea în artă, Lucia Condrea a adunat peste 1.000 de ouă de pe toate continentele, dar și sute de ouă decorate de ea, pe care le-a expus într-un muzeu deschis vizitatorilor, anul trecut, la Moldovița.
„Atât colecția personală a Luciei Condrea, cât și cea internațională produce o impresie de neuitat asupra celor care se apleacă, cu respect și cu bună intenție, înspre vitrinele care conțin bijuteriile ovoide multicolore”, susține pr. conf. univ. dr. Florin Bucescu.
Titlul de artist internațional – ouă decorate Dacă Lucia Condrea a cucerit Occidentul cu ouăle sale decorate, fiica ei, Otilia Mahu, a cucerit juriul ediției din acest an a Festivalului Național al Ouălor Încondeiate de la Ciocănești, unde a obținut marele trofeu al festivalului. La ediția din 2006 a Festivalului de la Ciocănești, Lucia Condrea a obținut „Premiul special pentru virtuozitate artistică cu suport tradițional”.
În urma participărilor internaționale la diferite expoziții, încondeietoarea din Moldovița a primit titlul de artist internațional – ouă decorate, statut ce-i permite participarea la toate expozițiile și concursurile internaționale de profesioniști și participarea ca invitat special la festivalurile și târgurile organizate în țară.
De-a lungul timpului, Lucia Condrea a participat la peste 70 de expoziții internaționale de ouă decorate, începând cu Austria, Germania, Franța, Belgia, Olanda, Italia și Elveția.
Lucia Condrea lucrează, încă, în cadrul Serviciului „control trenuri călători” Regionala Iași, doar că în ultimii 15 ani s-a preocupat mai mult cu încondeiatul și decoratul ouălor.






