O cunoscută încondeietoare de ouă din Bucovina, Elena Torac, din Brodina, a participat la cea de-a 104-a Convenție Internațională Rotary de la Lisabona, desfășurată la sfârșitul lunii iunie. Elena Torac i-a încântat pe participanți, din peste 130 de țări, cu „dantelăria ouălor pictate”, în cadrul unor expoziții ce au reunit exponate și demonstrații reprezentative pentru arta populară și tradițiile românești.
Bucovineanca a expus în pavilionul României, alături de alți meșteri populari, foarte apreciați pentru originalitatea exponatelor și măiestrie. Străinii au fost uimiți de dantelăria ouălor pictate cu migală de Elena Torac, dar și de talentul altor români din Horezu (oale de lut), Curtea de Argeș (sculpturi în lemn), Bistrița-Năsăud (salbe cusute cu flori din mărgele”, care au expus la Lisabona.
Mulți dintre participanți s-au declarat uimiți și încântați de ce poate să prezinte România la standul ei, autenticitate și tradiție, două elemente pe cale de dispariție în alte state. Unii participanți la eveniment au confundat ouăle încondeiate de bucovineanca noastră cu cele din Rusia sau Ucraina, alții însă au știut exact unde este dezvoltat acest meșteșug al „închistririi ouălor”, amintindu-și cu plăcere de Bucovina, de Voroneț.
Elena Torac a participat la numeroase târguri și festivaluri ale meșterilor populari din țară și din străinătate, locuri unde încondeietoarea dăruiește din comorile artei sale. Priceperea, pasiunea, perseverența i-au fost răsplătite prin numeroase diplome și trofee. Elena Torac a primit premiul I la Festivalul Național al Ouălor Încondeiate de la Ciocănești, edițiile din 2004 și 2006, Diploma de Excelență pentru Păstrarea și Promovarea Meșteșugului, precum și Trofeul Târgului de Paști de la Gura Humorului (2006). Convenția Rotary International este organizată anual, cu scopul de a reuni reprezentanți ai tuturor cluburilor din lume în ateliere de lucru și seminarii pentru schimburi de experiență și socializare.