Bătaie

Incident la Ziua Marinei, în care au fost implicați Miron Cozma și un revoluționar constănțean



Miron Cozma, ținut de jandarmi, în timpul manifestărilor prilejuite de Ziua Marinei. Foto: MEDIAFAX
Miron Cozma, ținut de jandarmi, în timpul manifestărilor prilejuite de Ziua Marinei. Foto: MEDIAFAX

Fostul lider al minerilor din Valea Jiului Miron Cozma și revoluționarul constănțean Nicolae Mavrodin au fost amendați cu câte 500 de lei pentru tulburarea evenimentelor prilejuite de Ziua Marinei, desfășurate în apropierea falezei Cazinoului din Constanța, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța, Sorin Trancă, a declarat că cei doi au primit fiecare o amendă de 500 de lei pentru instigarea prin orice mijloace, inițierea sau recurgerea la acțiuni violente sau alte manifestări, cu intenția de zădărnicire ori tulburare, în orice mod, a adunărilor publice, potrivit articolului 26, litera e, din Legea 60.
Fostul lider al minerilor din Valea Jiului susține că revoluționarul constănțean Nicolae Mavrodin ar fi fost lovit de către un jandarm și din acest motiv i s-a făcut rău.
„I-au dat un pumn în plex colegului meu, Mavrodin, în ficat mai exact, că a leșinat, Mavrodin e luptător de karate, e antrenor de karate, vă dați seama ce pumn a luat dacă el care e obișnuit cu loviturile a căzut, a dat cu capul de ciment și a leșinat”, a spus Cozma, ieri, la finalul manifestărilor prilejuite de Ziua Marinei.
Cozma: Scrie undeva în lege că e interzis să porți portavoce
El a mai spus că nu a fost nimic organizat de către revoluționari și că în mulțime nu se mai aflau decât Mavrodin, un văr al acestuia și soția lui Miron Cozma.
fostul lider al minerilor a mai precizat că portavocea prin care s-a protestat îi aparține lui Mavrodin.
„Scrie undeva în lege că e interzis să porți portavoce, chiar și la o manifestație publică, portavocea e interzisă prin lege ? Nu. Și atunci care-i problema ?”, a mai spus Cozma.
Purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Constanța a precizat că Nicolae Mavrodin nu a fost lovit de către jandarmi. El a fost scos din mulțime pentru a fi legitimat, iar la un moment dat a leșinat, fiind transportat la spital pentru îngrijiri medicale.
Fostul lider al minerilor Miron Cozma și un lider al revoluționarilor constănțeni au fost îndepărtați de jandarmi de pe faleza Cazinoului din Constanța, după ce au vrut să protesteze prin portavoce față de președintele Traian Băsescu, revoluționarul fiind luat de o ambulanță fiindcă s-a simțit rău.
Miron Cozma și liderul revoluționarilor constănțeni, Nicolae Mavrodin. alături de mai multe persoane aflate în mijlocul miilor de oameni prezenți, ieri, la manifestările prilejuite de Ziua Marinei, pe faleza din apropierea Cazinoului din Constanța, au început să strige împotriva șefului statului mai multe lozinci printre care „Jos Băsescu” și „Jos dictatura”.
Ei au fost scoși afară din mulțime de către jandarmi, liderul revoluționarilor, căruia i s-a făcut rău, având nevoie de îngrijiri medicale, astfel că la locul incidentului a ajuns o ambulanță care l-a luat pentru a-l transporta la spital.
Până la sosirea ambulanței, liderul revoluționarilor a fost întins pe jos și stropit cu apă.
Incidentul s-a petrecut în timp ce ministrul Apărării Naționale, Gabriel Oprea, susținea un discurs.
Incident similar, cu o zi înainte
Un incident similar a avut loc cu o zi în urmă, când ceremonialul de depuneri de coroane organizat de Forțele Navale cu ocazia Zilei Marinei, la Monumentul „Crucea Marinarilor” din Constanța, a fost perturbat de reprezentanții revoluționarilor, care, supărați că nu au fost incluși în program, au aruncat în mare coroana pe care o pregătiseră.
Duminică, între orele 11.30 și 12.20, Statul Major al Forțelor Navale a organizat un ceremonial de depuneri de coroane la Monumentul „Crucea Marinarilor”, manifestare prilejuită de Ziua Marinei.
Manifestările prilejuite de sărbătorirea Zilei Marinei, la 151 de ani de la înființarea Forțelor Navale Române moderne, au început în jurul orei 10.00, atunci când oficialitățile au fost întâmpinate de garda de onoare și de muzică militară. De la manifestări au lipsit președintele Traian Băsescu și primarul Constanței, Radu Mazăre.


Liderului revoluționarilor, Nicolae Mavrodin, i se acorda îngrijiri medicale, după ce i s-a făcut rău. Foto: MEDIAFAX
Liderului revoluționarilor, Nicolae Mavrodin, i se acorda îngrijiri medicale, după ce i s-a făcut rău. Foto: MEDIAFAX
Miron Cozma, ținut de jandarmi, în timpul manifestărilor prilejuite de Ziua Marinei. Foto: MEDIAFAX
Miron Cozma, ținut de jandarmi, în timpul manifestărilor prilejuite de Ziua Marinei. Foto: MEDIAFAX