Vicovu de Sus

Incident cu focuri de armă



Doi bărbați din Vicovu de Sus au ajuns la Spitalul Municipal din Rădăuți după ce, joi, au fost implicați într-un conflict în care au fost folosite un pistol și o pușcă. Potrivit celor afirmate de șeful Biroului Poliția Rurală Rădăuți, subcomisar Daniel Andrei, joi, în jurul orelor 16.00, Gheorghe Calancea și Vasile Rus au decis să viziteze o cunoștință din Vicovu de Sus, Vasile Chifan.
După o bucată bună de vreme, perioadă în care revederea a fost „stropită” cu mai multe pahare, Calancea a avut o dispută verbală cu Chifan. La un moment situația a degenerat și după o porție de pumni de ambele părți, Chifan a scos un pistol cu gloanțe de cauciuc și a tras mai multe focuri asupra lui Calancea, rănindu-l.
Cel de-al treilea participant la „întrunire”, Vasile Rus, a reușit să aplaneze conflictul și l-a scos din locuință pe Calancea, după care au plecat împreună.
Cei doi au fost ajunși din urmă de Chifan, care de această dată era înarmat cu pușcă cu aer comprimat, și, după ce l-a amenințat pe Calancea, cei doi s-au lovit reciproc. În cele din urmă Calancea a reușit să-i ia arma din mână, și i-a aplicat lui Chifan o lovitură cu patul armei, lovitură în urma căreia patul s-a rupt.
Puțin mai târziu, „bătăușii” au ajuns la Spitalul Municipal din Rădăuți și au fost diagnosticați cu „traumatism cranian cu hematom occipital dreapta, plăgi contuze” cu 7-8 zile de îngrijiri medicale, în cazul lui Chifan, respectiv, „plagă contuză regiune epigastrică” cu 7-8 zile de îngrijiri, în cazul lui Calancea. Subcomisarul Andrei a precizat că Vasile Chifan este cercetat sub acuzațiile de lovire și uz de armă neletală fără drept, iar Gheorghe Calancea pentru lovire. Șeful Poliției Rurale Rădăuți a mai menționat că Chifan este deținător legal al celor două arme folosite în conflict.



Recomandări

Elevul care și-a bătut un coleg în baie, pus sub acuzare penală și reținut pentru audieri de miercuri dimineață

Elevul care și-a bătut un coleg în baie, pus sub acuzare penală și reținut pentru audieri de miercuri dimineață
Elevul care și-a bătut un coleg în baie, pus sub acuzare penală și reținut pentru audieri de miercuri dimineață

Un tânăr rănit după ce a fugit de polițiști și s-a răsturnat cu mașina, reținut în arest pentru două infracțiuni

Beat și fără permis, la volanul unei mașini furate, a provocat un accident în timp ce fugea de polițiști
Beat și fără permis, la volanul unei mașini furate, a provocat un accident în timp ce fugea de polițiști