Roma

Incident aviatic: 16 persoane rănite, după ce un avion Carpatair a ratat aterizarea



Avionul, aparținând companiei românești Carpatair, efectua un zbor intern pentru Alitalia, a ratat aterizarea și a ieșit de pe pistă, pe Aroportul Rome-Fiumicino. Foto:www.corriere.it
Avionul, aparținând companiei românești Carpatair, efectua un zbor intern pentru Alitalia, a ratat aterizarea și a ieșit de pe pistă, pe Aroportul Rome-Fiumicino. Foto:www.corriere.it

16 persoane au fost rănite și spitalizate sâmbătă seara, după ce un avion cu 50 de persoane la bord, aparținând companiei românești Carpatair, care efectua un zbor intern pentru Alitalia, a ratat aterizarea și a ieșit de pe pistă, pe Aroportul Rome-Fiumicino.
Conform presei italiene, în incident au fost rănite 16 persoane când avionul a ratat aterizarea și a ieșit de pe pistă. Doi dintre răniți, printre care și o româncă, se află în stare mai gravă.
Avionul, de tip ATR 72, care poartă culorile Alitalia și decolase de la Pisa (nord) la ora 18.15 GMT (20.15, ora României) având la bord 46 de pasageri și patru membri ai echipajului, se află pe iarbă și este ușor înclinat pe o parte, cu trenul de aterizare rupt, au anunțat pompierii și autoritățile portuare.
Cea mai grav rănită dintre cele trei persoane spitalizate este o membră a echipajului român
Cea mai grav rănită dintre cele trei persoane spitalizate este o membră a echipajului român, în vârstă de 30 de ani, care a suferit traumatisme la nivelul coloanei vertebrale, fără ca viața să îi fie pusă în pericol, potrivit presei. Altă persoană rănită grav acuza probleme la nivelul bazinului.
Mai multe anchete au fost lansate, de către Agenția Națională italiană pentru Securitatea Zborurilor, compania Alitalia și Parchetul din Civitavecchia, cu scopul de a stabili cu exactitate circumstanțele accidentului. Pe baza primelor elemente culese, cele două ipoteze privilegiate sunt condițiile meteorologice nefavorabile – rafale puternice de vânt și ploaia – care au îngreunat aterizarea sau o eroare de pilotare.
Evocând „dificultăți la aterizare din cauza unor rafale puternice de vânt care au provocat ieșirea de pe pistă”, Alitalia a anunțat sâmbătă seara, într-un comunicat, suspendarea „tuturor zborurilor operate de către Carpatair pe rute dinspre Pisa și Bologna” către Roma.
Aeroportul Roma-Fiumicino a rămas deschis traficului, însă una dintre piste a fost închisă.
„În timpul aterizării, avionul a atins solul în două rânduri, în mod violent. A doua oară, trenul de aterizare s-a pliat, iar avionul a ieșit în afara pistei”, a declarat pentru agenția Ansa un pasager vizibil traumatizat. El a recunoscut să i-a fost „foarte frică”, adăugând că unii pasageri „credeau că o să moară și au început să urle”
Potrivit presei italiene, parteneriatul dintre Carpatair și Alitalia este foarte controversat, în ultimele luni, în urma mai multor incidente.
La 22 ianuarie, un avion al companiei, care asigura o legătură Roma-Ancona, a fost nevoit să efectueze o aterizare de urgență la Ancona, imediat după decolare. La 5 ianuarie, un avion care a decolat de la Ancona s-a întors din drum, din cauza unor probleme de presurizare care i-a obligat pe pasageri să utilizeze măștile de oxgen.
La 10 ianuarie, compania a negat, într-un comunicat, o lipsă de fiabilitate, denunțând o „campanie de presă” alimentată de către „sindicatele italiene ale piloților”, nemulțumiți de parteneriatul cu Alitalia.
Pe lângă liniile Ancona-Roma și Pisa-Roma, Carpatair asigură, de asemenea, legătura Roma-Bolonia, începând din ianuarie.
„Suntem impresionați de numărul de avarii și probleme cu care se confruntă această companie. De altfel, eu am alertat autoritățile din domeniul aviației civile, dar nu am primit un răspuns”, a declarat Marco Veneziani, secretarul la nivel național al sindicatului Uil Trasporti, pentru postul de televiziune SkyTg24.
Carpatair a câștigat, în februarie 2012, o licitație privind asigurarea anumitor zboruri interne Alitalia, cu două avioane de tip ATR 72-500 de câte 70 de locuri.
Alitalia a anulat zboruri cu avioane Carpatair până se lămuresc cauzele accidentului
Compania Alitalia a anulat zborurile cu aeronavele Carpatair de la Roma spre Pisa și Bologna „până se lămuresc cauzele incidentului” produs pe aeroportul Fiumicino din Roma, a spus proprietarul companiei Carpatair, Nicolae Petrov, precizând că piloții aeronavei erau români și au fost răniți ușor.
El a precizat că decizia companiei Alitalia, cu care Carpatair are o colaborare, de a anula zborurile între cele două orașe italiene a fost luată „la presiunile sindicatelor” și cel mai probabil va dura câteva zile „până se lămuresc cauzele incidentului”.
„Este o informație care crează confuzie, cea privind anularea zborurilor dintre Pisa și Bologna. Este vorba despre operarea celor două aeronave Carpatair. Decizia s-a luat la presiunea sindicatelor, acestea fiind nemulțumite că am câștigat această licitație. Practic o aeronavă a mai rămas pe această rută, deoarece a doua a fost avariată în urma incidentului. Cei de la Alitalia au anunțat că vor să vadă cauza accidentului, pentru a decide mai departe, decizia de suspendare fiind luată mai mult pentru a liniști spiritele. Probabil că zborurile vor fi suspendate una-două zile, până se lămuresc cauzele incidentului”, a declarat Petrov.



Recomandări

Gheorghe Șoldan îl aduce la Suceava pe directorul general al Wizz Air Malta, pentru a anunța planurile de dezvoltare de pe Aeroportul ”Ștefan cel Mare”

Gheorghe Șoldan îl aduce la Suceava pe directorul general al Wizz Air Malta, pentru a anunța planurile de dezvoltare de pe Aeroportul ”Ștefan cel Mare”

42 de zboruri de pe aeroporturile din Iași și Bacău, cu aproape 7.000 de pasageri, au aterizat sau decolat de la Suceava

Zeci de zboruri au fost redirecționate de pe Aeroporturile din Iași și Bacău pe cel de la Suceava
Zeci de zboruri au fost redirecționate de pe Aeroporturile din Iași și Bacău pe cel de la Suceava

42 de zboruri de pe aeroporturile din Iași și Bacău, cu aproape 7.000 de pasageri, au aterizat sau decolat de la Suceava

42 de zboruri de pe aeroporturile din Iași și Bacău, cu aproape 7.000 de pasageri, au aterizat sau decolat de la Suceava
42 de zboruri de pe aeroporturile din Iași și Bacău, cu aproape 7.000 de pasageri, au aterizat sau decolat de la Suceava