Închisoarea Alcatraz va fi transformată în hotel



Alcatraz, una dintre cele mai celebre închisori din lume, situată pe insula cu același nume, din golful San Francisco, va fi transformată de administratorii ei într-un hotel, informează telegraph.co.uk.
Fosta închisoare este una dintre cele mai populare atracții turistice din San Francisco, cu 1,4 milioane de turiști pe an.
National Park Service, organizația care administrează închisoarea, numită „The Rock”, plănuiește să transforme o parte din aceasta în hotel, astfel încât vizitatorii să se bucure de o experiență completă când ajung pe insulă.
Clienții care aleg să stea peste noapte nu vor putea, totuși, să doarmă în celulele în care au stat pe vremuri celebrități precum Al Capone, George „Mitralieră” Kelly sau „Păsărarul din Alcatraz” Robert Stroud.
Este posibil ca hotelul să fie construit într-o parte a închisorii numită simplu Building 64 (clădirea 64), care găzduia pe vremuri gardienii și care oferă o priveliște impresionantă a golfului San Francisco.
Pe insula Alcatraz a fost construită inițial o fortăreață, care a devenit ulterior o celebră închisoare. Închis în 1963, penitenciarul, de unde, potrivit statisticilor, niciun deținut nu a reușit să evadeze, a devenit atracție turistică.