Decizie judecători

Închisoare cu suspendare pentru un șofer care a accidentat mortal un pieton și a fugit

Închisoare cu suspendare pentru un șofer care a accidentat mortal un pieton și a fugit
Închisoare cu suspendare pentru un șofer care a accidentat mortal un pieton și a fugit

Un șofer care a dat cu mașina peste un bătrân și a părăsit locul faptei a fost condamnat de magistrații de la Judecătoria Suceava la o pedeapsă însumată de mai puțin de 2 ani de închisoare, care a fost suspendată condiționat. Dosarul penal se află în faza de rejudecare, după ce inițial șoferul a fost achitat pentru ucidere din culpă. Practic, judecătorii nu l-au găsit vinovat atunci pentru accidentul propriu-zis, ci doar pentru infracțiunea de părăsire a locului faptei. Nici acum sentința nu este definitivă, iar verdictul final urmează a fi dat de Curtea de Apel Suceava.
În noaptea de 4 spre 5 august 2016, în jurul orei 23.30, Poliția a fost sesizată că un bărbat a fost victima unui accident rutier, la Stroiești, iar autorul a părăsit locul faptei. La fața locului a fost identificat localnicul Mihai Verciuc, în vârstă de 77 de ani, care avea numeroase leziuni la cap, pe corp și la membre, acestea fiindu-i fatale.
Din indiciile de la fața locului s-a stabilit în scurt timp că bărbatul a fost târât de o mașină, pe carosabil fiind identificate fragmente din hainele și încălțămintea acestuia. Moartea violentă a bătrânului a fost confirmată și la autopsie. Din verificări, polițiștii rutieri au stabilit că prin zonă, cu puțin timp înainte de accident, a trecut o autoutilitară marca Mercedes Sprinter. Vehiculul a fost identificat, însă în primă fază nu s-au găsit indicii clare că a fost implicat într-un accident.
În cadrul anchetei coordonate de Serviciul de Poliție Rutieră Suceava s-a dispus efectuarea în regim de urgență a unei expertize. În urma verificării amănunțite, sub autoutilitară au fost găsite urmele impactului cu un om.
Din cercetările poliției a rezultat că la volanul autoutilitarei s-a aflat Dumitru Barbaroș, în vârstă de 37 de ani, din Stroiești, care era însoțit de un pasager. Barbaroș a fost trimis în judecată ulterior pentru ucidere din culpă și părăsirea locului accidentului.
La prima judecare, Dumitru Barbaroș a fost achitat pentru ucidere din culpă, întrucât fapta nu a fost săvârșită cu vinovăția prevăzută de lege.
Acum, în rejudecare, conform sentinței de joi, 17 iunie, șoferul a primit 1 an și 4 luni închisoare pentru ucidere din culpă, plus încă un an și patru luni, pentru părăsirea locului accidentului.
În urma contopirii a rezultat pedeapsa de 1 an, 9 luni și 10 zile închisoare. Pedeapsa a fost suspendată condiționat, pe durata unui termen de încercare de 2 ani de zile. Inculpatul are impuse obligații și restricții în acest termen de încercare.
Instanța a mai admis acordarea de daune morale de 100.000 de lei părților civile din dosar, însă și această latură poate fi contestată la instanța superioară.

Recomandări

Trenul care a izbit în plin o mașină lângă Suceava, implicat și într-un accident mortal, în care a decedat un bătrân de 88 de ani din Stroiești

Carambolul cu patru mașini de la Cumpărătura, produs după ce doi șoferi au oprit la locul unui prim accident

Un șofer beat, care a părăsit locul accidentului, a primit un nou mandat de arestare, deși a fost la un pas de a reveni acasă de două ori

Un șofer beat, care a părăsit locul accidentului, a primit un nou mandat de arestare, deși a fost la un pas de reveni acasă de două ori
Un șofer beat, care a părăsit locul accidentului, a primit un nou mandat de arestare, deși a fost la un pas de reveni acasă de două ori