Aleșii locali suceveni se vor întruni luni dimineață într-o ședință extraordinară de Consiliu Local, convocată de primarul Ion Lungu, pentru a rediscuta proiectul de închiriere a unor bunuri de la Termica, necesare funcționării sistemului de termoficare a municipiului Suceava.
Altfel spus, cei pe care sucevenii i-au desemnat să-i reprezinte în deliberativul local se vor întruni să repare greșeala făcută în ședința extraordinară de miercuri, când, din cauza unui singur vot negativ, proiectul de închiriere a unor instalații și echipamente fără de care nu poate fi asigurată căldura și apa caldă celor aproape 50.000 de suceveni a fost respins.
Proiectul a picat cu 15 voturi „pentru” și două „abțineri”, în condițiile în care la ședință au participat 17 din cei 23 de consilieri locali suceveni, iar proiectul respectiv, pentru a fi adoptat, trebuia să întrunească voturile a două treimi din numărul total al aleșilor locali din deliberativ, adică 16 voturi, fiind vorba de o decizie care vizează patrimoniul municipiului.
Din această cauză, sucevenii racordați la sistemul centralizat de termoficare riscă să rămână fără căldură și apă caldă, dacă proprietarii acestor bunuri de la Termica, creditorii societății aflate în faliment, iau decizia de a nu mai permite utilizarea lor, care, până acum, s-a făcut în mod gratuit.
Asta deoarece, de exemplu, pentru a ajunge la suceveni, agentul termic produs de Bioenergy trece prin conducte care aparțin de Termica, precum și printr-o stație de pompe fără de care nu ar mai ajunge căldura și apa caldă în conductele municipalității, gestionate acum de Thermonet.
În proiectul de hotărâre inițiat de primarul Ion Lungu, în baza unui raport de evaluare, este propus un preț de închiriere de 100.000 de lei lunar pentru o serie de mijloace fixe necesare funcționării sistemului de termoficare al Sucevei – pompe, transformatoare, rețele de termoficare, conducte și canalizări de apă potabilă, pluvială și menajeră, rețele electrice, instalații de iluminat, eșafoade și estacade pentru conductele de energie termică, gigacalorimetre, terenuri, etc..
Închirierea acestora urmează să se facă până la data valorificării lor, toate bunurile Termica, societate aflată în faliment, fiind scoase la vânzare de creditori, pentru recuperarea datoriilor.