Închinare Maicii Preacurate de Vasile Militaru

Maică Preacurată, pururea Fecioară,
Floare miresmată, lumii-ntregi Comoară, –
Oare cu ce floare, –
Flori ce toate pier, –
Să Te-asemăn oare,
Când Tu ești din Cer?
Iată, mi-nchid ochii, ca Tu har să-mi dai:
Prin ei să văd neaua crinilor din Rai, –
Din a lor lumină
Vrând să-mi fac veșmânt,
Cerului Regină,
Psalm plângând să-I cânt…
Îngerii să-mi facă – pe pământ cum nu e,
Scară ce spre Tine Sufletul să-mi suie,
Desbrăcat de tina
Cea cu aripi frânte, –
Spre-a-i primi Regina
Cerului să-I cânte.
Dar, cum Heruvimii, Ei, întruna-I cântă, –
Ce mai e-n măsură un biet om să-I spună,
Dacă-n Psalmi și plângeri
Picurându-și plânsul,
Cetele de Îngeri
N-ar sta-n cor cu dânsul?…
Maică Preacurată, – fagure de miere,
Mila Ta o dărui orișicui Ți-o cere,
Și la fel și mie
Fagure mi-ai dat , –
În durerea-mi vie
Când Ți-am lăcrimat…
Duhul meu, Prea-Sfânto, Te-a văzut plângând,
Și-ale Tale lacrimi – stele – picurând;
În albastră haină,
Tu, cu ochi milos,
Te rugai în taină
Bunului Hristos…
Te rugai să curme vajnica văpaie
Ce simțeam că toată răsuflarea-mi taie;
Că din hăuri crește
Tot mai deasă ceață
Și se isprăvește
Picul meu de viață…
Peste-al meu de vierme pat de jar aprins,
Ai turnat din ceruri rouă și l-ai stins…
Trupului meu para
Stins-ai cu pârâu,
Și l-ai smuls din gheara
Duhului cel Rău…
O, Prea milostivă ce din Cer se frânge
Și pentru pământul plin de viermi, tot plânge,
În cel fel de calde
Lacrimi, omul, oare,
Ar putea să scalde
Sfintele-Ți picioare?…
Iar eu, cu ce lacrimi, din această vale,
Voi putea răspunde lacrimilor Tale?
Că, de nestemate
Ele de-ar fi, ploaie, –
Toate-ar fi păcate,
Toate-ar fi noroaie!
Cum putea-voi oare ca să spăl cu ele
Sfintele-ți picioare, – fulgurânde stele –
Când nici neaua n-are
Mai curat vestmântul
Din clipita-n care
A atins pământul?…
O, Minunea lumii, Cea cu Fiul Prea-Înalt,
Cerului cu stele Veșnic Diamant, –
Clipei cea de față,
Dor în pieptu-mi port,
Că să simt în viață
Ca un vierme mort.
Neputând în ruga-mi jar aprins să pun,
Maică ce născut-ai Fiul A-tot Bun, –
Când Tu-n ceruri, veșnic,
Lacrimi verși ca ploi,
Și inima-Ți – sfeșnic –
Arde pentru noi!
Deci, atât pot, Maica slăvilor senine:
Să-mi ridic la ceruri ochii către Tine,
Și-n genunchi, cu vie
Lacrimă – ca sfânt –
Aleluia, Ție,
Pururea să-Ți cânt!
(în volumul Mi-e dor de Tine, Doamne… – Ruga poeților, Antologie de poezie creștină, ediție îngrijită de Nicolae și Aurelia Ciudin, Editura Helios, Iași, 1997, vol. 2, pp. 144-146, Sursa: Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților)