Viitorul grupării de Liga a III-a CS Gura Humorului continuă să fie învăluit în ceață. La finalul primei părți a sezonului, în care rezultatele au fost sub așteptări, oficialii clubului nu știu dacă primăria din localitate va finanța și în anul 2010 activitatea fotbalistică. Acest mister va fi elucidat în proxima ședință de consiliu local, când aleșii urbei vor decide dacă în bugetul pentru anul viitor vor prinde și o sumă de bani care să facă posibilă continuarea activității fotbalistice.
La cealaltă reprezantantă a județului în eșalonul al treilea al fotbalului românesc, Rapid Suceava, lucrurile par mult mai liniștite. Antrenorul Bogdan Tudoreanu spune că fotbaliștii au intrat în vacanță, nu înainte de a fi încasat toate restanțele financiare. Întrucât startul returului este programat pentru data de 25 februarie, „ceferiștii” vor începe pregătirea de iarnă destul de devreme, pe 11 ianuarie.