Taxele consulare pentru redobândirea cetățeniei române au rămas la același nivel în Republica Moldova, deși Guvernul de la București a anunțat reducerea acestora, ambasada română la Chișinău argumentând că măsura reducerii este valabilă doar pe teritoriul României.
Guvernul de la București a redus, de marți, taxele consulare pentru redobândirea cetățeniei. Însă, potrivit site-ului Publika.md, cetățenii moldoveni care au mers la consulatul României de la Chișinău au avut parte de o surpriză neplăcută, fiind nevoiți să achite 60 de euro, ca până acum.
„Am plătit 60 de euro. Am întrebat și au spus că 45 de euro numai în România”, a spus o femeie citată de Pulika.md.
Într-un comunicat, ambasada României la Chișinău afirmă că măsura reducerii taxelor se aplică doar pe teritoriul României. „Ambasada României informează că Ordonanța Guvernului nr. 25/2013 modifică și completează Ordonanța Guvernului nr. 24/1992, care va purta astfel denumirea «Ordonanță privind stabilirea anumitor servicii publice și a taxelor percepute pentru prestarea acestora pe teritoriul României»”, subliniază comunicatul.
Însă, potrivit presei de la Chișinău, în prezent, în România, serviciile de procesare a dosarelor cetățenilor moldoveni de redobândire a cetățeniei sunt gratuite.