După ascensiunea pe care a făcut-o, în 2009, în Dolomiți, urcând la 3.342 m, pe vârful Marmolada, și cea din 2010, la 4.559 m, pe Punta Gnifetti, în Monte Rosa, Italia, Daniel Ioan Dănilă, elev în clasa a VIII-a la Școala „Al. I. Cuza” Fălticeni, a plecat, pe 31 iulie, spre Franța, într-o încercare de a ajunge cât mai sus, înspre Mont Blanc. Ascensiunea a fost făcută împreună cu părinții săi, Călin și Ramona Dănilă, și alți membri ai Academiei de Aventură “Pământul Viu” din Fălticeni
Au ajuns în Sallanches pe data de 1 august și chiar de a doua zi au început aclimatizarea, mergând până la Les Pyramides, la 1.895 m, de unde se vede, impresionant în toată măreția sa, ghețarul Bossons, cu o lungime de 7,8 km și o suprafață de aproximativ 9,9 kmp.
Pe 4 august a urmat o ascensiune la Tête Rousse, la 3.167 m, prima etapă în lungul drum spre Mont Blanc. Pentru a ajunge aici, au luat trenulețul de Mont Blanc, din Le Fayet, până la Nid d′Aigle („cuib de vulturi”, în franceză), la 2.362 m, în apropierea ghețarului de Bionnassay. De aici, pe un traseu pietros și auster, au urcat, timp de două ore și jumătate, la Tête Rousse, la 3.167 m.
Drumul spre înălțimi: Le Grand Pilier de Goûter
Așa cum ne-a spus Ramona Dănilă, una dintre fălticenencele care au urcat în Alpi în cadrul acestei expediții, în afara numeroșilor alpiniști aflați pe traseu, singurii “locuitori” erau caprele alpine din Alpi, care pășteau vegetația săracă, formată dintr-o iarbă scurtă și țepoasă, licheni și mușchi. Dacă nu ar fi fost caprele și puțina iarbă, ai fi crezut că ești pe o altă planetă, lipsită de viață.
„Peisajul este impresionant: în partea dreaptă, ghețarul Bionnassay, cu crevase în care putea intra fără greutate un camion, în stânga și în sus, pietre imense și o cărare care de-abia se ghicea, întreruptă în unele locuri de pasaje de cățărare. La Tête Rousse am traversat ghețarul cu același nume și ne-am oprit la refugiu, să bem un ceai. Înainte de a începe coborârea înapoi spre Nid d′Aigle, am privit lung înspre următoarea etapă a drumului nostru spre înălțimi: Le Grand Pilier de Goûter, cu al său Grand Couloir, o traversare a unui pasaj, ca o pâlnie, la 3.270 m, pe care cad, aproape continuu, pietre. Ne-am întors la Nid d′Aigle și de acolo, cu trenulețul în Le Fayet”, ne-a spus Ramona.
Antrenament pe Marea de Gheață
Următoarea etapă, pe 6 august, a fost Marea de Gheață, La Mer de Glace, unde fălticenenii s-au antrenat cu colțarii pe gheață. Mer de Glace este un ghețar imens, format într-o vale glaciară, la 2.400 m, cu o lungime de aproape 7 km și o grosime de 200 m. Crevasele aici ar putea să adăpostească cu ușurință un bloc cu mai multe etaje. Văzută de sus, arată ca o limbă brăzdată de zeci de crevase.
După toate acestea, urma încercarea cea mare: urcarea spre Goûter și mai sus, spre Mont Blanc. Așa cum am aflat de la membrii expediției, Ioan-Daniel, Călin și Ramona Dănilă, membri ai Academiei de Aventură „Pământul Viu”, și Ana Nazarov, înainte de a continua ascensiunea trebuie ținut cont de factorul vreme. Vremea în Alpi este foarte schimbătoare, ziua poate începe cu o dimineață însorită și la amiază poate să plouă, iar la peste 2.000 m, să ningă sau să viscolească.
Cinci ore de urcuș vertical, pe frig și viscol
„Așa a fost vremea aproape toată perioada petrecută în Alpi și așa ni s-a întâmplat și când am plecat spre Goûter, în ascensiunea spre Mont Blanc. Pe data de 8 august ne-am hotărât să urcăm. Previziunile pentru acea zi erau bune, soare cu câțiva nori. La ora 7.00, în Le Fayet, la trenuleț, era înnorat, dar cu promisiuni de vreme bună. Am ajuns la Nid d′Aigle și am început să urcăm. Pe la jumătatea drumului spre Tête Rousse, a început viscolul și zăpada. Se duseseră speranțele noastre de vreme bună. O astfel de vreme pe Mont Blanc poate fi fatală, iar pe pilierul Goûter îți poate face ascensiunea extrem de grea, dacă nu chiar imposibilă. În pofida vremii, ne-am decis să urcăm. La Tête Rousse, ne-am oprit, am băut un ceai, ne-am pus colțarii, am traversat ghețarul și am început să urcăm pilierul. La culoar, cărarea, altădată vizibilă, acum era acoperită cu un strat gros de zăpadă, care făcea traversarea și mai dificilă; imaginați-vă o pâlnie verticală, de aproape 1 km lungime, care se sfârșește într-un ghețar crevasat, pâlnie pe care trebuie să o traversezi în viteză, de teama pietrelor care cad aproape continuu, cu colțarii în picioare, pe zăpadă și vânt. Am avut mare noroc de o coardă întinsă de o echipă de coreeni, care ne-a ajutat la traversare. După culoar, a început ascensiunea propriu-zisă: aproape 1.000 m și cinci ore de urcuș vertical, cu colțarii pe stânci și zăpadă, pe frig, viscol și o ninsoare ca biluțele de polistiren, ce-ți tăia fața. Ne ajutam de pietre sau de cablurile montate din loc în loc, pe care ne alunecau mănușile înghețate. În final, am ajuns la Refuge de Goûter, la 3.817 m. Tatăl meu a spus că a fost cea mai grea ascensiune pe care a făcut-o vreodată și la fel a fost pentru toți ceilalți membri ai grupului. Ne-am cazat și am verificat previziunile meteo pentru a doua zi. Urma să fie soare în prima parte a dimineții, apoi viscol și zăpadă, din nou”, ne-a spus Ioan-Daniel Dănilă, cel mai tânăr membru al echipei de alpiniști, în vârstă de 14 ani.
La 14 ani, Daniel Dănilă se consideră mic și umil, la 4.200 de metri
Daniel a precizat că s-a luat hotărârea să se plece a doua zi înspre Mont Blanc și să se meargă atât cât se va putea.
„Am plecat a doua zi, la ora 5.00, pe un frig de nu puteai respira, cred ca erau -10 grade. Am urcat pe creastă, de unde se vedeau toate vârfurile Alpilor, într-un spectacol impresionant și intimidant, în același timp. Acolo sus, la 4.000 de metri, te simțeai mic și umil, și toate lucrurile care păreau importante acolo jos, în orașe, nu mai contau aici, la înălțime. Tot ce contează sus este prudența și atenția și să știi să te retragi atunci când este nevoie, fără acte inutile de bravadă, ceea ce am făcut și noi, după ce am ajuns pe la 4.200 m, deoarece începuse din nou un viscol care te tăia și te făcea să mergi încovoiat. Un adevărat alpinist știe când trebuie să se întoarcă pentru a nu-și pune viața în pericol. Muntele nu pleacă de acolo, așteaptă răbdător, și dacă știi să-l respecți, te va respecta și el la rândul lui!”, ne-a declarat Ioan-Daniel.
