Cu toate că e formată în majoritate din jucători ce evoluează în primul an de juniori III, echipa de handbal masculin a Liceului cu Program Sportiv Suceava, pregătită de Bogdan Macovei a reușit în la debutul în noul sezon competițional să facă o figură frumoasă în turneul I, desfășurat la Vaslui. În prima din cele patru meciuri, sucevenii au evoluat destul de bine în compania celor de la LPS Piatra Neamț, fiind conduși la pauză doar cu două goluri, dar din păcate oboseala acumulată pe drumul spre Vaslui și-a spus cuvântul pe finalul partidei, echipa lui Bogdan Macovei fiind învinsă cu scorul de 35 – 28. Mult mai proaspeți, tinerii handbaliști suceveni au reușit în meciul doi și prima victorie în compania colegilor de la LPS Iași, după un galop de sănătate încheiat cu scorul de 33 – 21 (17 – 4). Cum era de așteptat, cu toate că nu aveau cea mai valoroasă echipă de la turneu, formația LPS Vaslui a făcut oficiile de gazdă, asigurându-și victoriile în toate cele patru meciuri disputate, inclusiv cu LPS Suceava, scor final 34 – 24 (14 – 10). Cu toate acestea, în ultimul meci al turneului, sucevenii au reușit încă o victorie, în fața celor de la LPS Botoșani, scor 26 – 22 (12 – 6), cu ajutorul căreia și-au asigurat locul trei în grupă. Pe departe cel mai bun jucător din tabăra suceveană a fost Bogdan Băican, cel care a fost declarat și golgeterul turneului, după ce a înscris nu mai puțin de 83 de goluri în cele patru meciuri. Pentru echipa lui Bogdan Macovei au evoluat în acest turneu, portarii Tudor Păcuraru și Cristian Iriciuc, și jucătorii Gabriel Tomescu, Mihai Sandu, Bogdan Croitor, Cătălin Cămilari, Vlad Posmangiu, Sebastian Polocoșer, Cristi Buta, Daniel Matei, Florin Băican și Cosmin Gavrilovici. Următorul turneu va avea loc la Botoșani în perioada 1 – 3 decembrie, urmând ca în al treilea turneu, sucevenii să evolueze pe teren propriu, în perioada 9 – 11 februarie 2007.





