Prima zi de lucru a deputaților din noua sesiune parlamentară a fost marcată de agitație în tabăra PSD și în cea a liberalilor și de o schimbare de decor.
Pe holul mare al Palatului Parlamentului, locul în care deputații mai ies la o șuetă, la o declarație de presă sau la o țigară, au fost instalate mai multe ghivece cu plante de decor. Inițiativa a aparținut secretarului general al Camerei, Georgeta Ionescu, de comun acord cu președintele Camerei Deputaților Bogdan Olteanu.
Dacă foștii președinți ai Camerei Deputaților optau pentru tablouri sau busturi ale înaintașilor, actualul președinte al Camerei crede că plantele din ghiveci mai „înveselesc” locul, făcând Palatul Parlamentului „mai uman”.
Bogdan Olteanu a spus că i-ar fi plăcut să poată afișa desenele copiilor care au vizitat Palatul Palatul Parlamentului, anul acesta, de 1 iunie.
Prea puțini, însă, dintre deputați au părut impresionați de plantele de pe holul Parlamentului, ei fiind preocupați fie de problemele din partid, fie de amintirile din vacanță.
Punctele fierbinți s-au aflat în PSD, în jurul demisiei lui Dan Ioan Popescu din partid și în grupul parlamentar al liberalilor, care au decis schimbarea Ralucăi Turcan și a lui Cristian Boureanu din fruntea unor comisii parlamentare.
Bufetul, care este, de obicei, centrul de atracție al deputaților, a fost mai gol ca niciodată, parlamentarii preferând să se înghesuie la votarea cu bile a noii conduceri a Camerei Deputaților și apoi, în lifturi, spre casă sau spre diverse întâlniri politice.
Preocupați, bineînțeles, de soarta celor care i-au ales.





