Început de drum european – PSD

Vineri, 30 noiembrie, am primit din partea Biroului Electoral Central certificatul constatator al faptului că, la alegerile din 25 noiembrie, am fost ales membru
al Parlamentului European. A fost o ceremonie simplă, la care a participat și președintele Traian Băsescu, alături de unii lideri ai partidelor politice.
Președintele BEC, cel care a deținut și rolul de amfitrion, a omis din capul locului să-i prezinte pe Theodor Stolojan și pe Emil Boc, anunțându-i ca prezenți doar pe Cristian Diaconescu (PSD) și Crin Antonescu (PNL).
În cazul lui Emil Boc nu mă surprinde omisiunea, pentru că vineri am avut ocazia să-l văd pentru prima oară în carne și oase și nu mică mi-a fost mirarea să vad un omuleț de vreo 160 de centimetri, care la TV părea destul de bine făcut. Tot vineri am cunoscut-o și pe Raluca Turcan, care în realitate e foarte înaltă, ca de altfel și Roberta Anastase.
Traian Băsescu, bănuiesc că deja știți, este și el mic de statură, spre deosebire de Stolojan, care e cu cel puțin un cap deasupra președintelui și care arăta în afișele electorale ca un candidat la Mister Olimpia.
În fine, ideea e că de multe ori sticla televizorului nu ne prezintă în mod neapărat adevărata dimensiune sau imagine, dacă vreți, a unei persoane publice. Sunt oameni mici de statură, dar pe care ecranul îi transformă și le creează o prezență puternică, sunt și personaje înalte, dar care nu transferă, în nici un caz, ideea de forță sau de
dominare.
Nu pot, totuși, să nu fac unele comparații, între oamenii de stat din perioada 2000 – 2004, atunci când înălțimea (la propriu) a lui Adrian Năstase, Mircea Geoană, Miron Mitrea, Marian Săniuță, Victor Ponta, le conferea un avantaj – ipotetic sau nu – și oamenii de stat de astăzi, având o alură cel mult medie, precum Traian Băsescu, Emil Boc, Vasile Blaga, dar care, în nici un caz, nu sunt dezavantajați în relațiile cu ceilalți, fie ei parteneri sau inamici.
Vineri a fost un moment de liniște, un fel de secure politică îngropată de către toți cei care fuseseră combatanți și adversari de multe ori în ultimii ani. Un fel de înțelegere tacită a faptului că, în foaierul Sălii Palatului, se aflau totuși 35 de parlamentari ai României și nu reprezentanți ai partidelor politice, trimiși cu mandat ideologic la Bruxelles sau Strasbourg.
De fapt, de acest lucru va depinde succesul sau insuccesul pe care țara noastră îl va putea avea în acest final de mandat european. Acest an și jumătate va trebui să demonstreze că putem trece, măcar la nivel european, peste lupta surdă pentru supremație politică, peste orgoliile și setea de răzbunare a unor anumiți oameni politici și peste interesul personal, de multe ori meschin.
Există șanse ca vocea României să fie una unitară, nu foarte multe ce-i drept, însă, pentru mine, un lucru e cert: Parlamentul European impune o anumită conduită politică și morală, pentru că aici, la nivelul zero al Europei, lucrurile sunt clare și se respectă. Și nu se schimbă odată cu schimbarea culorii politice.
În final, tocmai pentru a susține cele spuse mai sus, pot să vă spun că actul normativ referitor la alegerea membrilor Parlamentului European datează din 1976, adică cu trei ani înainte de primele alegeri pentru legislativul european. Și nu s-a mai schimbat niciodată de atunci. Asta înseamnă stabilitate și lucru bine făcut, chiar de la bun început.
P.S. Sincer să fiu, atunci când am completat declarația de conformitate, am crezut că e o greșeală asupra anului, dar nu era.