– Din curte și din clase au fost scoase tone de mâl, iar terenul de sport, cu porți de lemn, improvizate, este acum inutilizabil
– Mirosului mâlului adus de viitură răzbate încă din podele și pereți, dar copiii nu îl bagă în seamă, bucuroși că măcar au rămas cu școala întreagă
– În vreme ce Ministrul Educației vorbește de laboratoare moderne și informatizare, la Școala din Clit nu există nici măcar lemne pentru iarnă, iar calculatoarele și Internetul sunt povești frumoase, de adormit copiii
Gălăgia specifică deschiderilor de an școlar lipsește cu desăvârșire din curtea școlii cu clasele I-VIII din Clit, comuna Arbore. Curtea școlii, care vara aceasta a fost măturată de apele furioase ale micuțului pârâu ce clipocește nevinovat la o aruncătură de băț distanță, pare pustie, populată doar de doi muncitori și un utilaj greu, cu care a fost îndepărtat mâlul și resturile aduse de viitură.
Dar copiii au venit aproape toți la școală. S-au adunat în micuța curte interioară, la intrarea în clădire. Și nu sunt singuri, ci însoțiți de o mulțime de părinți, care au vrut să trăiască alături de ei emoțiile începutului de an. Toți ascultă cu sfințenie ce le spune conducerea școlii, primarul comunei, ba chiar și mesajul ministrului Educației, citit de una din profesoare:
“Un învățământ de calitate este asigurat de resursa umană adaptată noilor nevoi ale societății și fiecărui elev în parte. Guvernul României pune accent pe dezvoltarea infrastructurii sistemului de învățământ, pe dotarea cu laboratoare moderne, pe informatizarea tuturor școlilor. Guvernul investește în forță, în educație. Suntem convinși că investiția în educație este fără faliment. Investim în copii, investim în viitorul României!”.
Ironic, în tot acest timp, copiii și părinții stau într-o curte în care mâlul nu s-a uscat încă, iar din pereții școlii, văruiți în grabă, răzbat pete mari de umezeală. Acolo apa și mâlul au pătruns în clase, iar mirosul răzbate și acum din podelele și pereții care au fost spălați cu clor chiar de patru ori, pentru a scăpa de mucegai. Mirosul de mâl e alungat doar de izul dulceag al unor buchete de busuioc, amplasate strategic pe băncile claselor.
„Dacă nu vin și sâmbăta să spăl scaunele din cancelarie, luni dimineața le găsesc albe, acoperite de mucegai”, spune femeia de serviciu, care a trudit din greu pentru ca elevii să aibă unde veni la școală.
Cât despre laboratoare moderne, computere sau Internet, astea sunt doar povești frumoase, de spus copiilor seara la culcare, nu când vin la o școală care nici măcar lemnele de încălzire pentru iarna care vine nu le are încă.
Chiar și așa, entuziasmul copiilor, dar și al cadrelor didactice, este mare. Se vede în ochii lor, în gesturile șovăitoare cu care ating manualele și caietele care îi așteaptă pe bănci, grație bunăvoinței Poștei Române, care le-a făcut un cadou de începere de an școlar, dar și în glasul ferm, deși ușor tremurat de emoție, al profesoarelor care au în grijă o nouă serie de elevi ori îi regăsesc pe cei de anul trecut, care au crescut chiar și mai mari decât ele.
În curte, vreo 15 băieți se agită în jurul profesorului de sport. Nu mai au unde face educație fizică, apele le-au distrus terenul de handbal improvizat de ei, cu porți de lemn, vopsite.
Nici măcar vechiul amplasament al terenului de sport nu mai poate fi folosit, pentru că apele care și-au schimbat cursul pot oricând să se reverse acolo. Vor trebui să aștepte ca cineva să consolideze malul apei și să le aducă zgură pentru a amenaja un alt teren, într-un loc ceva mai ferit.
La fel ca și profesorii, se roagă și ei ca apele să nu se “înfurie” iar, să le ia casele și micuța școală cu patru clase, pentru că altfel vor avea de parcurs zilnic 14 kilometri pentru a ajunge la ore.
