Începem cu Steaua

Mult a fost, puțin a rămas. Săptămâna aceasta se va juca fotbal oficial și pe meleagurile noastre, pentru început restanța Stelei cu Chiajna. În perioada de pregătire, Steaua a fost tocată prin ziare și emisiuni, motivul fiind prestațiile sale „dezamăgitoare” din amicale. Am pus cuvântul între ghilimele pentru că ele pot fi dezamăgitoare doar pentru cine urmărește rezultatul în aceste partide. S-a spus chiar și că Steaua a uitat să câștige, dar sunt convins că își va reaminti brusc la restanțele cu Chiajna și cu U Cluj, aceasta din urmă programată la câteva zile după prima. În ce mă privește, abia aștept să pot privi din nou clasamentul la zi, fără să mai fie nevoie de calcule cu parametri. Următorul subiect întors pe toate fețele a fost cel legat de transferuri. Multe dintre discuții au bătut apa în piuă, pentru că mutările respective s-au dovedit a fi precum pietrele aruncate în lac de un nebun, pe care deștepții nu vor putea să le scoată. Între timp, putem vorbi despre certitudini. A fost adus Keșeru, iar momentan lumea strâmbă din nas. La fel a fost și cu Piovaccari, până când acesta s-a integrat și a început să marcheze. Problema este că profilul celor doi este asemănător, tot pe acolo este și Kapetanos, dar grecul pare deja sărit din schemă, după părerea mea este ultimul său sezon în România. Deci, când nu va merge jocul de atac, Steaua va trebui să schimbe la nivelul mijlocașilor, căci a-i schimba între ei pe Piovaccari și Keșeru nu înseamnă modificarea tacticii. Marea provocare este sosirea lui Sânmărtean, care poate fi jucat ca al doilea atacant, pentru a nu se irosi pe fază defensivă. Pe celălalt taler este plecarea lui Bourceanu. Se tot vorbește despre cine va prelua sarcinile sale de la mijlocul terenului și cât de bine va putea fi suplinit. Nu asta mi se pare principala problemă, oameni de travaliu se mai găsesc, ci care va fi acela care-l va înlocui în schema cu mare succes de două sezoane încoace: corner (sau lovitură liberă laterală) – centrare Bourceanu – gol cu capul… Până de curând nu vedeam alternativă, dar iată că a fost adus Sânmărtean, îndelung traficat în fiecare intersezon. În mod normal, aceasta ar fi fost marea lovitură de mercato în fotbalul românesc, dacă n-ar fi fost Mutu. Despre cel supranumit cândva „Briliantul” va fi timp să vorbim, deocamdată Steaua este cea care, cronologic, deschide balul.

Recomandări

Ziua Culturii Naționale a început în municipiul Suceava cu depunere de coroane de flori și jerbe la statuia lui Mihai Eminescu

Primăria Suceava anunță că la început de 2026 se înregistrează cea mai bună situație financiară din ultimii 22 de ani

Pr. Alexandru Lungu și Dani Cek au lansat cea mai mare campanie umanitară din țară: 2,3 milioane de dolari pentru o tânără din Fălticeni bolnavă de cancer

Peste 300 de oameni nemulțumiți au cerut în cor demisia primarului din Salcea într-o ședință tensionată unde s-a discutat valoarea taxei de salubrizare

„Școala a început fără tine” – mesajul sfâșietor al colegilor și profesorilor de la Vatra Dornei pentru Matei Cozma